One day at a time

Today, no planes flew into any buildings.

Today, there was no fire falling from the sky.

Today, there were no riots in the streets.

Today, the news was mostly just about famous people.

Today, no shaky footage was recorded of children running from a burning village.

Today, not one person stood in front of a tank.

Today, no one put flowers in the rifle barrels of guns.

Today, you will check your mail.

Today, no shots rang out over a black cavalcade.

Today, there was no negotiated revolution.

Today, no flags were burned.

Today, sport will be played and people will be upset over the outcome.

Tomorrow however, is a new day.

Peace with myself

This is a topic that I think 
about...frequently. Perhaps too frequently.

For the sake of discussion let's define this as being my quest to find inner peace and happiness with myself and let's add that I have had it, lost it, had it and lost it.

What I am talking about is the feeling of calm, of being whole, of being one with yourself in all areas of life. It is the feeling you have when you are happy with who you are, what you do, what you look like, feel like etc. It is being able to go to sleep feeling fulfilled.

I know what it is. I have been to that place. I have had moments in time in which I was happy with everything and all was right in the world and I have been in places where I felt as if I could not be any farther away from it.

Within the last couple of years I have been frustrated with a number of things. And the hardest part about some of this is that some of these things have truly been outside of my control
When I am not at peace with myself,  that kind of frustration frequently turns into white hot anger, some might even classify it as being rage.

And I admit to enjoying that anger, to responding to the rush of adrenaline. At times it is exhilirating. I am not in the place that allows me to rest and be fulfilled. There are many many blessings in my life and much to be thankful for, but there are still some pieces that are missing.

For now I am working on being content with what I have while trying to acquire the things that I need to bring the sense of quiet and security that I seek. Some days are good and some are bad, but the one thing that I can guarantee is that I will not give up. Some things are worth waiting and working for.

Rebirth

Where there were once tears of sorrow,
They are no more,
Body and soul, I seek potency within.

Shrouded in darkness, I now find the light,
I must be vigilant as there is always darkness that lingers.
I take a walk down the corridors of time,
Over look what has been, what is now, and what will come to pass,

I must not be afraid,
Where there is fear,
Comfort will come,
Patience is the key.

My body is broken,
Heart bleeds from pain,
My eyes see no more deceit to this world.
I cower no more

I close my eyes,
Release all sorrows inside,
I worry not for I know my heart shall heal in time.
I have self-confidence.

There is a light within,
Seek it beyond my darkness,
If found, I must walk to it,
For there lies a door beyond.

If I believe once more,
The door will open,
I wish to find redemption.
Forgiveness and help will come to me if only I ask.

Behind the door lies a pool,
If I trust than will I bathe in its waters.
I leave behind all misfortunes,
I shall be reborn.

Breathe again,
All is forgiven,
I appreciate this second chance.
Time is what I have.

Have faith,
I know I am loved,
I am free,
This is me,
This is the story of my rebirth.

~By Deaths Maiden~

My own coreography

There are moments in the dance of our life when the tune is lively and the tempo is fast. Those are the moments when you want to swing from cloud to cloud and bask in the light of the sun. Yes, the times when the dance floor is full, and the energy from the crowd is contagious.

Then at other times, you find when the tempo slows and the crowd begins to thin, and you can waltz underneath the light of the moon. A beautiful minuet, the rays of the moon carrying you from star to star in a dance through the wonder of infinity.

Still, there are those moments, when you find yourself performing a solitary pirouette within the quiet of your own heart. The only music that remains is the music created by your own spirit - a slow dance from within. Here within your intimate solo, you can immerse yourself in the all encompassing melody of you. Here - it matters not the tempo or tune, the sunshine or moon, but only the melody of the slow dance within.

Myself....by Edgar Guest

I have to live with myself and so
I want to be fit for myself to know.

I want to be able as days go by,
always to look myself straight in the eye;

I don't want to stand with the setting sun
and hate myself for the things I have done.

I don't want to keep on a closet shelf
a lot of secrets about myself

and fool myself as I come and go
into thinking no one else will ever know

the kind of person I really am,
I don't want to dress up myself in sham.

I want to go out with my head erect
I want to deserve all men's respect;

but here in the struggle for fame and wealth
I want to be able to like myself.

I don't want to look at myself and know that
I am bluster and bluff and empty show.

I never can hide myself from me;
I see what others may never see;

I know what others may never know,
I never can fool myself and so,

whatever happens I want to be
self respecting and conscience free.

The joker

He laughs;

He laughs at Hurt and Pain,

At the promises left unfulfilled, the memories unformed,

At the songs stuck unsung in his heart,

He laughs at the silence - heavy with thoughts unexpressed,

He laughs at the enourmous wasteland of dreams,

He laugh at you and me, and at life itself;

And as the tears come, he close his eyes,

As darkness fills him, and therein he rests-

In a restless sleep.

 

P.S. after THE END

Memories are just not an individual's ability to retain and recall information, it is much more than that. Memories stuck for a lifetime, they drag you for a lifetime. Whatever you attempt to do to de -attach yourself, they always comes back to you in the most unexpected form. They may make you sad, happy, gloomy or crabby, but they will make sure to leave their silent footprints on your subconsciousness. Memories allow you to rejoice in other people's good fortunes, yet they withdraw you from your own fortunes. Memories are sometimes like eating your favourite dish with a bucketful of salt, pepper and chilly powder; yet memories are like providing a permanence of an ice cube in the desert of loneliness.

Memories are like ghost stories, they scare you, they excite you, they beat the hell out of you. They come silently in your mind, without any pretensions or provocations.They bring out the emotional vulnerability inside you, they bring a new personality outside to others. Memories help you in pushing your inner limits, it test the predefined and rigid boundaries in your life. Memories open the new avenues of love, it also close down the old illusions of lust. Memories provide you with an inner peace of mind, it also provide the outbursts of excruciation. Memories are the one which can provide the most ecstatic, euphoric, overwhelming joys of life...yet, memories are the one which can kill you with their unabashed, brazen, and sullen innuendos.

Memories are like pins in the voodoo doll, killing you slowly, sucking your blood gradually. They are not just interceding by the supreme human affairs...but are ruled by the unknown, unwanted and unjustified spirits. Memories form the foundation of self love or for that matter love in any relationship. Memories are the single ego boosting device, yet the most soul destroying advice. Memories are the pre-requisite of loving each other, yet memories become the anti-requisite for loving oneself. Memories provides with the self confidence unswerving by the outside events and opinions, yet they are the one who destroy the inner soul's effects and sentiments.

Memories are a true interaction with one's soul...one of the most fearfully feral variety, one which noshes under the spirit, one which nibbles away at your courage, one which spits out scraps of fear, regret and sadness. Memories are like climaxing the subtle sweetness down your throat, yet don't stop slinging till its too bitter. Memories are the stolen snippets of silence, yet they are the most boisterous trail blazers rapped in the pathetic, pretentious pap. Memories are like a brutish beast seeking nourishment in the province of your head and heart, yet memories are the torch bearers for a peaceful and colorful society. 

 

In the end, Memories are what is left after something happens, yet does not completely unhappen...

Communication skills

Why do I think this way?
Why do I not think like others do?
Why do I imagine conversations with others,
Conversations where I actually make sense,
Conversations where others understand.
Or at least try to comprehend
Rather than close their minds to me.
Discounting me in their minds.
Not even trying to understand.
Just putting me below them.
I do not think as others do.
I do not think just on the subject,
But just imagine arguments.
Rational arguments.
Arguments where I say how I truly feel.
Arguments to learn my opinions.
Arguments no one loses.
Arguments where no one gets hurt.
Arguments that accomplish something.
Without bringing in personal problems.
Without causing pain.
I wish more arguments could be solved
In the way I imagine discussions.
A way that causes no pain.
This is only a dream.
One that may never see this side of my mind.

About me: likes and.....likes :)

I haven't been very nice to myself lately. I'm not sure why, but I've been indulging in some very self deprecating behavior. My usual can-do attitude as been replaced with, "I can't" or "I'm too tired". I don't like that. So, in an effort to boost the ole morale, I've decided to create a list of things I like about myself. Here's the list, and as always, it's in random order -.- ..

1. I like my eyes. They never fail to get me compliments.

2. I like how much I've grown up, especially in the last couple of months.

3. I like my loyalty. Sometimes, though, I hang on to things a bit too long when I should have just let go a long time ago. However, no one can ever say I'm not a loyal friend.

4. I like my heart. I have a big one.

5. I like that I'm an kindergarten teacher.

6. I like that I'm not afraid to express myself, either verbally or through my writing.

7. I like that I love to read. I'm hoping to instill this in my future children, too.

8. I like that I'm dependable.

9. I like that I'm not afraid to be far away from home. I actually like it.

10. I like that it doesn't take me long to feel comfortable with new situations and places. I adjust well.

11. I like that I know a little bit about a lot of things. It makes for interesting conversation.

12. I like that I say what I mean and mean what I say.

13. I like that I don't use people. I wish, however, I could say that I've never been used.

14. I like that I'm not afraid to stand up in front of a whole bunch of people and speak. I'm not intimidated by much.

15. I like that I am doing things the "right" way.

16. I like how I see further than the human body.

17. I like that I the have strenght and determination of an army, when needed.

18. I like my great memory and the way it manages to storage tons of information.

19. I like how I am reliable and the voice of authority from time to time.

20. I like that I can think of all of these things I like about myself ;)

Love is temporary madness?

Love is a temporary madness. It erupts like an earthquake and then subsides. And when it subsides you have to make a decision. You have to work out whether your roots have become so entwined together that it is inconceivable that you should ever part. Because this is what love is. Love is not breathlessness, it is not excitement, it is not the promulgation of promises of eternal passion. That is just being "in love" which any of us can convince ourselves we are. Love itself is what is left over when being in love has burned away, and this is both an art and a fortunate accident. 

Until one is committed, there is hesitancy, the chance to draw back, always ineffectiveness. Concerning all acts of initiative and creation, there is one elementary truth the ignorance of which kills countless ideas and splendid plans: that the moment one definitely commits oneself, then providence moves too. All sorts of things occur to help one that would never otherwise have occurred. A whole stream of events issues from the decision, raising in one's favor all manner of unforeseen incidents, meetings and material assistance which no man could have dreamed would have come his way. Whatever you can do or dream you can, begin it.

Stars at midnight

I do not have to look at the clock to know that it's midnight. I can feel the day rushing across the world, as fast as time.

But somewhere, there is a beach that time cannot reach. Where everyone and everything has always been and never was. And perhaps, you are there waiting for me.

In that place, time cannot touch.

My knots and ties...in the process...

Starting the process of untying myself.

Getting rid of the knots. 

Forgive my father.
Forgive my mother.
Forgive my brother.
Forgive my forefathers. 
Forgive my unborn child.
Forgive my lover.
Forgive my teachers.
Forgive my heroes. 
Forgive those who gave too little.
Forgive those who are slow. 
Forgive working late. 
Forgive the unpatient. 
Forgive those who have wronged me.
Forgive those who will wrong me.

The last knot is always the hardest. It’s also the most important.

Forgiving myself.

And then I shall be free...free to be ME!

Good enough for love

As I try to write this my emotional shield keeps turning on to stop the words from flowing on the paper… This is definitely not in my comfort zone limits but what the heck..

I spent a lifetime trying to get people to love me, trying to be perfect for them, giving everything so that they will be happy.

I hated myself for not being what they expected of me. I felt useless and helpless seeing I can’t match their expectations. It seemed whatever I did it was not good enough. But then again it never is, is it?

Every criticism turned into a dagger slashing my heart as my mind kept flashing the sign:

NOT GOOD ENOUGH
NOT GOOD ENOUGH
NOT GOOD ENOUGH

But I was good enough for GOD since He/She created me this way. I must be good enough, right?

We are all good enough, I don’t care what you did or what you did not do. I don’t care if you can’t read or write, it’s not about skills and abilities, it’s not about how many languages you can speak or how many hours you can run on a treadmill.

It’s all about love, respect and appreciation.

It’s funny how each belief that you hold seems to be reflected at you by the people around you, how you manage to sabotage yourself just before getting that job you always wanted or the relationship of your dreams.

The same way you manage to hurt the people who care about you so that your mind can say once again:“See I was right, you are not good enough”

Even so there are always people who love you for who you are, who appreciate and value you without expecting you to change or be better or just different.They are God's gift to us to remind us that he loves us no matter what!

True love is non-controlling and non-directive. We know this instinctively and we keep seeking it…

Loving yourself it’s a hard lesson to learn. Accepting your flaws and your shortcomings with the same love you embrace your qualities…

You will reach a point where you don’t see flaws in other people anymore, you see the light that shines from within, you see the untapped power lurking beneath the surface. You don’t see them as being mean and aggressive anymore, you see the pain they are trying to hide, you see their longing for love and the childish manner in which they are trying to get it.

I am what I am and if it’s good enough for God, it must be good enough for me and everyone else.

If I could ever tell you...

Did I ever tell you that humans have wings?
Did I ever mention that their souls are white
As the canvas you see in the shop,
Yet black as the moonless night sky?
But there is something there...
Before it's even purchased
The canvas is meant for the painter to paint,
The sky has been filled with milky way stars...
It's always been there
Though you could not see it...
It's always been felt though you could not feel it
It's time that shifts our point of view
It's time that shapes the blocks of stone...
So I am here, and you are far...
Yet turning just a nudge the hands of time
And I can hear your whispers in my hair,
I can feel the tears on your face,
Your fingertips barely touching my skin,
Our bodies moving to the beats of the same heart...
All of these already happened...
This buzzing warmth inside of me
Just tells me that some things are meant to be.

Being a woman...

For me being a woman means being the moon in a men's life. Shining steadily on his life sky, sometimes hidden by the power of the sun, she is waiting patiently for her time to shine... and have no doubt, it always does :)
She is always there to soothe and heal the wounds of the hero, for part of her has always been a shaman of wellness, may it be through words, touch, intoxicating passion or a warm homespun bowl of soup. For being a woman is mostly about love, a love that knows no limits, a love as deep and as wide as the ocean, a never-ending, everlasting love...
Tolerance and respect for every living being is something that should blossom in the soul of every woman... for she is the spring of life and therefore she understands that which every mother feels no matter what colour or creed her child is bearing.
A woman knows that everything she desires starts inside her soul, she knows to respect herself first so that others will do so too, she knows herself so that in doing so she may know others.
She protects what needs protecting and offers unlimited freedom to the birds that need to fly. She has a smile that can melt the coldest ice and arms so wide that you can fit the whole world at her bosom. Her tears are worth more than diamonds and, be it for joy or sadness, the colours of her soul are always reflected in them.
But most of all a woman is herself... undefined by social or cultural expectations, she trusts her instinct to do and be what she is.

Made of...

Maybe I come from dust. And maybe the air and the lights and the world will one day tear me apart and to dust, I will return. But if you ever see me again, in this life or the next, there will be enough of me left, to become a rock.

Or something, at least, that you can lean on.

Dualism

Between stages, feelings, dream, fears ...I`m so caught in the multiple masks that I`m not feeling like the spider of the web but more as the pray.
Weird feeing beeing in the same moment on top of my world and also just jumping off the edge.

I wish for peace and self acceptance.

`bout me

So much is happening inside that I cannot express it out loud for fear of waking up.
Fear and magic in the same time...

When Moon meets Mars

Adevar

Vrem cu totii sa fim iubiti,


Iar daca nu se poate, macar admirati,

Daca nu, sa fim crezuti,

Daca nu, sa fim urati si dispretuiti.



Tot ce vrem e sa trezim o emoti in celalalt, oricare ar fi ea.



Sufletul freamata in fata golului,

Si cauta mereu un contact, cu orice pret.

On my own to the top

Da! M-am hotarat. NU mai fug pe langa muntele EU ci pornesc la drum. E un drum plin de aventura, de ocolisuri, gropi, flori, spini si turnuri neprevazute, insa cred ca acum am echipamentul necesar pentru a porni cu la drum.
Privelistea din varf cu siguranta merita. Sper sa prin un nou rasarit:)

To be refurbished

I finally got the courage to open the door of my closet and see the mess. Even if I can see only the surface mess right now, I think and hope that I`m getting on the right track. For the moment I can at least try to admit that it`s messy and even chaotic.
Being true to myself is the key of the riddle...life scenario is indeed a reality

One day...

The cocoon will crack and the buterfly will show it`s splendor...patience is the name of the magic potion and courage is the key.

Still in the QUEST.

Nu acum...chiar acum

A venit si ziua mea. Tot vine de o saptamana, cu multe surprize frumoase si urari neasteptate din partea unor oameni cu care nu am mai tinut legatura demult...si-au adus aminte. Da, nu sunt obisnuita sa primesc ci mai mult sa ofer, da nu stiu cum sa reactionez atunci cand primesc un cadou sau, mai mult, atunci cand mi se face o surpriza. Insa anul acesta am avut parte de o petrecere surpriza pe care nu am reusit sa o anticipez. O petrecere asa cum mi-am dorit, cu oameni frumosi si calzi, conversatie placuta, mancare foarte foarte buna (Roxana si-a dovedit calitatile de bucatar cu cartofii noi gratinati), dragoste si magie.
Surpriza care m-a lasat fara cuvinte cu adevarat a fost asta:


Concert special sustinut de Andrei de la NU  ACUM  de ziua mea...de 2 seri ii ascult neincetat si visez cum o sa ajut la organizarea lansarii primului lor album...

Totul a fost condimentat apoi de o sesiune de dans (da, chiar si pe mese) in Pub 25 - stiu, am observat sincronicitatea si cu o tigara sus pe Bucium privind orasul trezit la viata de un rasarit lenes si rosiatic.

De sambata zambesc..e fain si da, se poate.

Mi-aduc aminte ca "Fericirea-i un lucru marunt..." care incepe mereu "By facing life with a wink and a smile"

Numbers she said...

She tried to make me feel good about myself  making a balance of my first quarter of century. I won`t be able to explain all the numbers, but I think I`ll include some new ones now. So 25 can be split, in my case in:

• 13 years of work experience
• 17 projects managed
• 6 countries visited
• >500 people that I helped in some way
• 5 relationships
• 7 friends
• 2  colleges
• 1
• >25
• 4
• 5
• 25
• 3

I guessI had a pretty busy life until now. Is it time to STOP! and look back patting myself on the shoulder?

I think I should.

The journey of "I"

I`m in the middle of something  called Lorina. I cannot say if it`s a volcano, a hurricane, an alien, a thunder....or a person. I know that I am somewhere inside and in between and I cannot find myself. I could scream to get out, but who am I anyway?

Who is "I"? "I" is so used to the generic name Lorina that forgot to express.

Is "I" afraid of something? Scared? Terrified? Or dead?..

No "I" is sure not dead but maybe just tired and not ready yet to get out there.

Maybe "I" is just staying in a safe place, not very cozy all the time but far enough from sight to allow "I" to grow and become stronger and confident and ready to enjoy the beauty of life.

Lorina is waiting for "I" to grow and let her be whomever "I" might discover on the journey.

Lorina only hopes that the journey of "I" will soon reach to a safe point. She needs balance and love infusion.
Is there a tea called Love?

Sincronicitati in drumul meu...

Da sincronicitatile sunt la tot pasul. Cu cat sunt mai atenta la ele cu atat imi dau mai mult seama de faptul ca sunt mici puncte de hotar in drumul meu care ma trag de maneca si imi spun ca am crescut frumos de la pustoaica nesigura, timida si care se ascundea sub vraful de carti din camera ei intr-o femeie puternica, inteligenta si de ce nu...frumoasa:).

Ieri dupa-amiaza si azi mi-am luat liber de la vartejul de to do-uri care se incapataneaza sa se tot inghesuie in noua mea agenda (multumesc Alexandra). Intamplator, sau nu cum m-am convins mai nou, la radio se auzea melodia asta...



Seara m-am dus la film. Mult asteptatul Sex and the City 2 care prezinta acele 4 femei bune prietene care fac mereu fata tuturor situatiilor neprevazute de car ene impiedicam in viata. In film e prezentata melodia asta...



Da, stiu ca nu e un film romantic sau indelung profund, insa pe aceasta melodie mi-au dat lacrimile. Nu, nu de tristete, ci de multumire. Am crescut femeie si continui sa ma metamorfozez cu fiecare experienta noua, grea sau usoara, apasatoare sau uimioare. Ma transform din mica OMIDA intr-un FLUTURE multicolor.

Multumesc!

Tribute to friendship

Am fost educatata si m-am autoeducat pana acum ca un om "sensibil" este un om slab - daca un om nu se poate descurca de unul singur atunci cand se afla in momente dificile (mai ales din punct de vedere emotional) inseamna ca nu esti suficient de puternic si suficient de stapan pe tine pentru a face fata consecintelor faptelor tale sau vicisitudinilor vietii.

M-am obisnuit sa ma inconjor de oameni pe care ii puteam eu ajuta, carora le puteam inveseli ziua prin cele mai mici surprize.

DA! Imie este mult mai usor sa fiu o buna prietena decat sa accept o mana intinsa prieteneste sau un umar de suport. Imi este dificil sa ma dezgolesc in fata unei alte persoane emotional si sentimental, sa las frau liber si sa incerc sa temperez cat se poate micul dictator din capul meu care este mereu obsedat de a detine controlul si de a pastra bine fixata masca impenetrabila de dura, de "I can handle everything".

Prietenii se schmba si se transforma odata cu noi, insa cel mai mult se modeleaza de-a lungul vietii conceptul persnal despre prietenie.

Daca la gradinita cel mai bun prieten al meu era colegul care dormea in patul de langa mine si imi facea cadou pe furis desertul lui de la masa de pranz sau mici braduti parfumati de pus in masina ("imprumutati" bineinteles din Dacia familiei), la scoala prietena cea mai buna imi era evident si colega de banca - imparteam orice si petreceam aproape fiecare clipa impreuna. Liceul a fost perioada grupului de prietene. Cele 4 prietene care formau un cerc exclusivist, cu gesturi si amintiri comune, cu secrete nevinovate impartasite in prag de seara "la scara".

In facultate s-a pastrat tiparul cercului de prietene insa s-a modificat distributia, iar eu ca un actor de succes am trecut cu brio examenul adaptarii la noul mediu. Caracteristici comune, necesitatea initiala de acomodare la impartirea spatiului personal cu alte 4 fete, necesitate ce apoi s-a transformat in placere si obisnuinta, ajungand pana la dificultatea de a ne separa cararile de adulti la finalul povestii parcurse impreuna.

Fiecare dintre aceste prietenii a dainuit de-a lungul anilor. Desi nu ne mai intalnim atat de des, faptul ca am facut o parte din drum impreuna fost atat de norocoasa sa le am alaturi de mine si sa ma ajute sa pictez cate putin din tabloul meu.

La un moment dat insa, cand lumea s-a clatinat tare si luminita de la capatul tunelului viselor mele a parut ca paleste (si inca nu sunt sigura daca e o pana de curent sau chiar se stinge), abia atunci am pus putin pe hold tot amalgamul de evenimente, ganduri, trairi si emotii care ma bombardeaza constant si m-am uitat in jur.

Am vazut cat de norocoasa sunt sa am alaturi oameni care nu spun nimic, nu afiseaza zambete comode de incurajare si nu dau "sfaturi".

Unii imbratiseaza cand te astepti mai putin, sau chiar daca in povestea lor tocmai a pornit o avalansa se opresc sa te intrebe ce mai faci, ba chiar sunt unii care nu fac decat sa apara iminent in calea ta sau sa te sune la miez de noapte pentru ca si-au adus aminte de lista pe care am semnat-o impreuna candva demult, altii apar in prag cu un zambet timid si o invitatie la film- acasa la tine, in patul tau mare cu muuuulte perne - ea aduc imbratiseara, caldura,zambet si somn linistit.

Dar dintre toti acestia numai o persoana e speciala...e foarte diferita de mine, dar nu imbinarea dintre ying si yang conduce la intreg si la perfectiune?:D

Cine altcineva ma poate scoate din sarite proband muuulte haine pe care nu le cumpara doar ca sa se simta mai bine si apoi merge cu mine la o inghetata exact inainte de a se inchide mall-ul? Sau cine imi explica de ce este enervant sa ii ia cineva din farfurie exact atunci cand este cu mana pe cartoful prajit din fata mea, sau pe paharul de suc, sau pe....Cand sunt cu bateria pe minus cine ma face curioasa cu o asa zisa surpriza iar a doua zi imi strecoara in palme o masca de fata relaxanta (exact din aceea pe care e prospectam la sesiunea de see-shopping dinainte de salariu), sau un sirag de margele (magice e clar), sau un Kinder country pe scaunul masinii (pe care nu l-am observat si l-am descoperit mult mai tarziu, gata topit).

Mai presus de toate aceste clipe de magie pe care mi le daruieste este alaturi de mine tacut atunci cand ma astept mai putin, exact cand credeam ca nu mai ajunge, asteapta cuminte langa mine greaua incercare povestind cu daruire despre dentina de calitate ;;) si-mi intinde o mana sincera cand o fac eu pe viteaza.

Multumesc missy! >:D<

This is from me to a true magic friend...

Stuck in the moment...

Da...nu am mai scris demult, insa am atat de multe de spus, de scos din mine incat simt ca se imbulzesc sa iasa si se blocheaza toate undeva in gat, unde s-a format un nod mare care ma face sa simt ca ma sufoc intr-un amalgam de lacrimi, furie, idignare si teama.

De ce iubim...?

Pentru ca suntem totusi in luna iubiriii, cu toate ca mi se par aberant sa ne lasam antrenati intr-un joc de marketing kitchos care reduce iubirea si dragostea la inimioare, rosu si ingerasi, nu pot sa numa gandesc la toate motivele pentru care iubesc si in acelasi timp caut iubirea (si sunt iubita...sper:P):
1. senzatia de "fluturi in stomac"
2. fastaceala placuta atunci cand se intalnesc pe neasteptate privirile
3. parfumul pe care nu il poti defini dar stii sigur ca ii apartine
.....................................................
Dar cum in perioada asta eu incep sa ma indragostesc pe zi ce trece mai mult de cea mai importanta persoana din viata mea:EU, culmea, de data asta fara sa-mi mai fie teama de a nu parea egoista...am descoperit doua filmulete dragute si oarecum adevarate:

si bineinteles dar mai ales:


Da. Invat sa iubesc si femeia si barbatul din mine pentru ca ambii sunt parti ce ma definesc, iar femeia incepe sa isi faca din ce in ce mai simtita prezenta si ma incanta micile toane pe care incep din cand in cand sa le am, cochetaria pe care o descopar abia la varsta de 24 si placerea de a fi din cand in cand vulnerabila, fragila si copilaroasa.

Revolutie legislativa

Ce bine ar fi sa existe intr-adevar o astfel de initiativa legislativa...oamenii ar fi "constransi" sa se casatoreasca doar din dragoste. Cum se pot insa verifica sentimentele si sinceritatea lor? Ar fi infiintata o "politie a iubirii"?

Despre prietenie ....

Pentru ca "rasfoiam" intrnetul in seara mea de relaxare inainte de un program supraincarcat pe viitoarele doua saptamani, iar Mircea Eliade mi-a iesit in cale intr-un moment cum nu se putea mai potrivit...am preluat de aici un fragment din scrierile lui Mircea Eliade. M-am gandit mult timp zilele acestea la sinceritate, prietenie, transformarea relatiilor dintre oameni pe parcursul vietii...iar odata cu deschiderea noului meu cont de facebook...am facut o mica incursiune in adolescenta mea, rememorand prieteniile pe care le-am inchegat, care s-au transformat si chiar destramat de la sine....

Se spune ca a fi sincer inseamna a nu ascunde nimic celuilalt, a te deschide tot. Este exact, dar criteriul acestei sinceritati il are intotdeauna celalalt, nu tu. Esti considerat sincer nu "cand nu ascunzi nimic" celuilalt, ci cand nu ascunzi ceea ce asteapta de la tine sa ascunzi. Este poate paradoxal, dar asa e; sinceritatea ta nu se verifica prin tine, ci prin celalalt. Esti considerat sincer numai atunci cand spui ceea ce vrea si ceea ce asteapta altul de la tine sa spui.

Daca ii marturisesti unei prietene ca e frumoasa si inteligenta, in timp ce ea nu e nici una nici alta, nu esti sincer. Daca ii spui ca e urata si foarte putin desteapta, esti sincer. Dar marturiseste-i ca toate acestea n-au absolut nici o importanta, ca altele sunt lucrurile pe care ai dori sa i le spui, ca isi macina timpul intr-un mod stupid, ca traieste o himera, ca viseaza la lucruri ce o indeparteaza de adevar si de fericire atunci sigur nu esti nici sincer, esti nebun.

Este poate ciudat, dar ne temem de o lume "defavorabila", de un mediu strain, cu care nu putem comunica, fatza de care nu putem fi "sinceri". Pentru a nu fi singuri vrem ca lumea sa fie sincera cu noi. Doar sinceritatea ne da aceasta certitudine ca suntem inconjurati de prieteni, de oameni care ne iubesc, ca nu suntem singuri. De aceea in ceasurile de mare singuratate se fac cele mai multe confesiuni, se deschid sufletele, oamenii se cauta unul pe altul: tocmai pentru a anula acel sentiment al izolarii definitive. Sinceritatea este si ea, ca atatea altele, un aspect al instinctului de conservare. De fapt, sinceritatea participa la acea complicata clasa de sentimente si orgoliu ce se numeste prietenie si care, trebuie sa recunoastem, constituie unul dintre cele mai serioase motive de a iubi viata.

In prietenie se intampla acelasi lucru: esti iubit nu pentru ceea ce esti tu, ci pentru ceea ce vede si crede prietenul tau in tine. Tu, omul, esti sacrificat intotdeauna. Esti iubit nu pentru tine, ci pentru ceea ce poti da, ceea ce poti justifica, verifica, contrazice sau afirma in sentimentele prietenului. Si nu te poti plange, pentru ca si tu faci la fel; toata lumea face la fel.

Ceea ce intristeaza oarecum intr-o prietenie este faptul ca fiecare dintre prieteni sacrifica libertatea celuilalt. Prin "libertate" inteleg suma posibilitatilor lui, vointa lui de a se schimba, de a se modifica, de a se compromite. Esti iubit pentru ca prietenii s-au obisnuit cu tine sa te vada pe strada, sa te intalneasca la un anumit local sau pe terenul de sport, s-au obisnuit sa mergi cu ei la cinematograf, in vizita la cunostinte, sa-ti placa, in general, ceea ce la place si lor, sa gandesti, in general, ceea ce gandesc si ei. Unde esti tu in toate aceste sentimente ale lor? Esti descompus, distribuit si asimilat dupa vointa sau capriciul lor; iar tu faci la fel. Daca intr-o zi vrei sa faci altceva decat ceea ce se asteapta de la tine sa faci, atunci nu mai esti un bun prieten, atunci incomodezi, obosesti, stanjenesti. Cateodata esti tolerat; aceasta e tot ce poate oferi dragostea prietenilor tai libertatii tale: toleranta.

Zilele trecute incercam sa vorbesc cu cativa prieteni despre moarte, iar ei parca mi-ar fi spus: "Draga, fii serios si lasa prostiile la o parte!". Ei nu intelegeau ca ceea ce le apare lor drept prostii poate insemna pentru mine o problema esentiala. Si atunci m-am intrebat ce ar spune prietenii mei daca as savarsi un act compromitator, dar cerut urgent de libertatea mea? Si mi-am dat seama ca n-ar judeca schimbarea din punctul meu de vedere. Ei n-ar incerca sa treaca o clipa in mine, ca sa imi inteleaga nebunia. M-ar decreta nebun, m-ar tolera s-au m-ar lasa singur. In nici un caz n-ar trece in mine. Or, dragostea adevarata nu insemna decat aceasta completa renuntare la individualitatea ta pentru a trece in celalalt.

O prietenie nu se verifica numai prin libertatea pe care i-o acorzi celuilalt. A ajuta pe un prieten la nevoie, a-l incalzi cu mangaierile tale, a-l inconjura cu "sinceritatile" tale nu inseamna nimic. Altele sunt adevaratele probe ale prieteniei: a nu-i incalca libertatea, a nu-l judeca din punctul tau de vedere (care poate fi real si justificabil, dar poate nu corespunde experientei destinului celuilalt), a nu-l pretui prin ceea ce iti convine sau te amuza pe tine, ci pentru ceea ce este, pentru el insusi, prin ceea ce trebuie el sa realizeze ca sa ajunga un om. Iar nu un simplu manechin.

Toate acestea insa nu ti le cere nimeni, dupa cum nimeni nu-ti cere adevarata sinceritate, ci numai acea sinceritate pe care o doreste el. Nu uitati ca intr-o prietenie nu conteaza numai ceea ce ia celalalt. Fiecare luam mai putin decat ar trebui. Acesta este marele nostru pacat: ca nu ne e sete de mai mult, ca ne multumim cu sferturi; de aceea avem fiecare dintre noi atata spaima de ridicol. Nu numai ca nu dam cat ar trebui, dar luam cu mult mai putin decat ni se ofera.

Printre bucati de mine....

Da....clar nu e comod sa sap la baza sufletului si sa imi dau voie sa vad lucruri la care am incercat sa nu ma gandesc si senzatii sau sentimente pe care am incercat sa le ignor atata timp. Deocamdata sunt destul de confuza privitor la tot ce se intampla cu mine. Viata de zi cu zi reuseste inca sa ma agite, sa ma tina "la foc automat" insa atunci cand ajung acasa si intru in cada cu apa fierbinte totul se limpezeste.
Agitatie, teama, nervozitate, frustrari, oboseala...toate dispar ca prin minune si nu ramane decat clipa, suspendata undeva intre luciul apei si aburul albicios de deasupra. Ma uit in oglinda si vad o panza goala, insa nu este un gol care ma sperie.
Este pajistea verde de la marginea padurii care iti ofera un orizont mult mai larg, mai luminos, mai colorat...necunoscut dar in acelasi timp imbietor.

Mirona de ieri....pana azi....spre maine

“Mi-era dor de iubire…un dor vechi si cumplit…si poate o veche teama de a trece prin viata fara sa traiesc, fara s-o fi trait! Mangaieri, sarutari, cuvinte bune si dulci, ca miezul de paine calda, cuvinte patrunzatoare, rascolitoare, ca parfumul tuberozelor; ma incredintam iar ca fericirea exista. Era fragila clipa….” mai ales ca "toţi suntem mari actori. Numai că jucăm ca pe vremuri, cu măşti."

 

si apoi incetisor...fara sa-si dea seama...simte ca:

"Nu! Nu mai vreau să renunţ la orele mele de reflecţie şi vis, la acele plimbări fără ţintă, la clipele asfinţitului care picură liniştite pe fereastră, la noaptea care mă aşteaptă ca o veche prietenă şi-mi dă umărul ei catifelat, destul de larg pentru toate tristeţile mele", pentru ca "greşeala pe care o face fiecare dintre noi este că se gândeşte prea mult la micile lui înfrângeri, la dorinţele lui personale şi prea puţin la acest miracol care e viaţa, la obligaţia pe care o avem faţă de ea, obligaţia de a o face mai frumoasă, mai bună..."

Pentru a vedea ca prin ceata ca:

“Viaţa îţi răspunde la orice întrebare… Numai dacă ai să o iei în piept aşa cum trebuie, cinstit şi cu încredere în forţele tale!”

Vineri...in oglinda

Cuvantul de ordine: RELAXARE. Ingrediente magice: bere, zahar si hellas:P, la care se adauga doua personalitati puternic conturate, entuziasm, culori si nuante, metafore, take-out food (cu sare si piper adaugate dinainte "just in case" de ambele parti) si un "must have" - doua fotolii confortabile identice asezate inconstient fata in fata.
Aveam multe sa ne spunem...atat de multe incat saream de la un subiect la altul cu atata viteza incat un observator "neavizat" ar fi crezut ca vorbim doua limbi straine una de alta si in acelasi timp perfect acordate.
Am discutat de mule ori, pe diverse teme, ne-am tatonat reciproc afinitatile in materie de muzica, vestimentatie, mancare si ceai negru cu lapte:P, insa vineri seara a fost momentul in care am realizat, aproape instant ca ne completam reciproc in mod natural....ca vine de la Sine.
Ar fi multe, multe, multe de spus despre cat de speciala a fost seara de vineri, nu numai pentru si datorita discutiei cat mai ales pentru acele mici momente de rezonanta sufleteasca evidente care nu au trecut neobservate de nici una dintre cele doua oglinzi care au fost puse fata in fata.
Seara de vineri a fost clar una de tatonare, in care am acceptat un alt EU care ma si te reflecta din anumite puncte de vedere, am deschis usita spre o poveste de prietenie frumoasa, fara asteptari si pretinderi...este bineinteles o usa deschisa cu dragoste si ne luam timpul pentru a ne bucura de mici pasi.
Seara de vineri a fost completata de o seara de sambata mai profana, dar la fel de savuroasa, in aceeasi distributie dar cu un alt decor. Ciudat cum de nu ne-am intrebat in acel moment de ce de la pozitia de fotolii fata in fata de vineri am trecut la "umar langa umar" pe aceeasi canapea sambata. Si mai frumos este ca mi-am dat seama de acest mic detaliu abia acum, in timp ce scriam fraza anterioara, ceea ce mi-a smuls un zambet autentic.
In final....o mica demonstratie video de posibile reactii la expunerea EU-lui in fata unei oglinzi clare si deschise, insa nu la momentul potrivit ci inainte de a invata despre magie, cazane si vraji:)

Imi place la mine ca ....

1. sunt punctuala
2. gatesc "ca la mama acasa"
3. sunt puternica
4. sunt independenta financiar
5. sunt indemanatica la a repara si asambla tot felul de lucruri prin casa si nu numai
6. sunt creativa
7. ma adaptez usor la medii si situatii noi
8. sunt multi-tasking
9. am o memorie foarte buna
10. invat repede
11. imi pastrez luciditatea in momente cruciale (sange rece in fata pericolului)
12. am o intuitie fina 
13. sunt inalta
14. am o cultura generala bogata
15. am curaj 
16. am ambitie
17. sunt sociabila
18. sunt flexibila
19. sunt protectoare cu cei dragi
20. am tenul masliniu
21. am zambetul frumos (desi nu il afisez foarte des)
22. am principii morale solide
23. stiu 4 limbi straine
24. functionez la "turatie maxima" si la 4 dimineata
25. am spirit de aventura si suflet de explorator

Viata ca un joc...de sah

Azi m-am decis sa multumesc tuturor celor care au aparut in viata mea pentru a-mi spune toate lucrurile evidente pe care eu nu le pot vedea inca. Vorbind insa de sincronicitate ;;)...este evident ca toate aceste lucruri nu puteau aparea in viata mea decat atunci cand eram pregatita sa le aud si mai ales abia dupa ce am inceput sa invat sa simt.

Mai mult insa imi multumesc mie pentru ca mi-am dat voie sa experimentez in ultima vreme o serie de emotii trairi fara a le mai inabusi cu logica si ratiune.

P.S. Nu imi vine sa cred ca pana si yahoo messenger comploteaza cu Universul. Am primit un mass offline care spunea:

"Succesul si esecul, de obicei, nu constituie rezultatul unei singure intamplari.Esecul este rezultatul faptului ca ai neglijat sa dai un telefon…sa mai mergi un kilometru, doi…sau sa spui “te iubesc”.Asa cum esecul este o urmare a hotararilor marunte, succesul este rezultatul unei initiative si al ducerii ei la bun- sfarsit…al perseverentei…al unei exprimari profunde a iubirii."

Am salvat lumea?

P.S....nu chiar azi....mai degraba joi, dar se va vedea in timp sigur

New wave

Am citit undeva intr-un calendar magic ca nu poti intelege fericirea de a avea tot ceea ce ai decat dupa ce le pierzi si apoi Universul iti ofera sansa de a le recastiga. Doar asa poti sa apreciezi adevarata vaoare a lucrurilor, oamenilor, emotiilor care te inconjoara si mai ales valoarea de OM pe care o ai.
Dar fara a mai incerca sa ma ascund vorbind la persoana a III a singular...adresandu-ma indirect oglinzii "EU" ascunsa dupa un perete impersonal.
Imi este atat de greu sa spun ca incepe sa imi placa de mine, de noul impuls creativ si energetic pe care il simt? Realizez acum ce poate mi s-a spus de catre altii de cateva ori (bine, de mai mult ori) ca ma pierd in incercarea de a "salva pierduti" si a ma cobora la niveluri inferioare pentru ca apoi sa imi fie greu sa raman la acel nivel si in acelasi timp sa imi accept calitatile si plusurile care ma diferentiau si ma faceau sa ma simt intrusa in medii in care nu numai ca stagnam dar ma si sufocam in acelasi timp.
Inteleg acum cat de hranitor e pentru suflet si pentru creier un mediu in care ma pot dezvolta si manifesta asa cum simt si cum pot. E reconfortant un mediu in care nu sunt nevoita sa aleg un vocabular simplist pentru a evita sa fiu neinteleasa.
Dupa o experienta de invatare pe toate planurile nu pot decat sa ma bucur de linistea sufleteasca pe care am primit-o cadou, acceptarea propriilor actiuni si sinceritatea fata de mine (bine, inca sunt in proces de recunoastere a Sinelui, acceptand in primul rand EU-l).
Exercitiul meu de defulare in virtual pare sa se transforme intr-un exercitiu de crestere si dezvoltare auto-dirijata, desi nu pot nega sprijinul Universului care imi trimite neincetat resurse, situatii si persoane care ma surprind si imi spun ceea ce eu nu am curajul inca sa admit.
MULTUMESC

Pe pozitiv

Desi nu ma asteptam la o revenire pe sine atat de curand, se pare ca ziua de azi mi-a prins bine, dupa un weekend plin de emotii alaturi de cei dragi. Mi-am dat seama ca functionez la parametri ideali atunci cand am treaba, cand mintea imi este pusa intens in functiune.
Ciudat este cum unele lucruri care par atat de aproape inca pe axa timpului sunt in acelasi timp atat de neclare si de indepartate pe axa sentimentala. Nu ma grabesc sa trec peste evenimentele pe care le-am trait in trecutul apropiat deoarece cred si simt ca trebuie sa le pastrez inca proaspete in minte pentru a putea sa-mi insusesc toate invatamintele pe care am avut prilejul sa le primesc prin aceste experiente. Este insa reconfortant sa nu mai doara ci doar sa existe.

Suflu nou ...

....desi Oana zice ca e din anul II, mie mi se pare ca Universul mi-a trimis tocmai azi videoclipul asta, pentru ca sufletul meu are atatea sa-mi spuna...dar mai ales pentru ca reincep sa aud muzica...de data asta mai matur, mai calm si ...mai EU

Amurg...

Aici  vroiam sa pun doua poze in amintirea povestii care a fost...in loc de epilog...dar pentru ca nu pot publica imaginea lui pe un site cu acces nerestrictionat (plus ca abia acum mi-am dat seama ca noi de fapt nu avem poze impreuna, ceea ce ar fi trebuit sa evidentieze clar anumite trasaturi ale relatiei), ii voi permite muzicii sa spuna, in locul nostru........... 

THE 

END

Replici dupa seism

Azi noapte, dupa o zi de liniste si discutii mai mult decat hranitoare pentru suflet cu oameni care ma uimesc in fiecare zi pentru pofta de viata si optimismul de care dau dovada (mersi A. si R. pentru ca zambiti zilnic), am deschis fereastra de mess care ma punea in contact cu el...de la un simplu "salut" discutia a deviat. Poate amandoi aveam nevoi sa stabilim unele lucruri insa, pentru a nu vorbi in numele lui...eu aveam nevoie sa stbilesc unele lucruri...nu ma asteptam la sensibilitate..insa a avut dreptate: nu numai eu am trait aceasta relatie.

Azi am vorbit din nou...la telefon. Am dat bip si m-a sunat...am fost pentru cateva momente tentata sa reintru in caruselul ametitor al cuvintelor neputincioase, dar apoi am simtit in vocea lui regretul pentru ca mi s-a intamplat si frica pentru ca i s-a intamplat.

Previziuni

Rac

Dragostea oarba nu va fi pentru tine anul acesta. Vei fi mult mai atenta decat in anii trecuti atunci cand trebuie sa iti oferi inima pe tava.

Poate ca nu va fi un an teribil de romantic, insa iti va aduce echilibrul emotional pe care l-ai cam pierdut in anii trecuti.

Chiar daca 2010 se anunta a fi un an in care esti mai mult singurica, este mai bine sa fii singura decat nefericita alaturi de un barbat nepotrivit.

In vara anului 2010 vei avea parte de cateva relatii care nu se vor finaliza asa cum iti doresti, insa iti vor aduce un plus de aventura.

Din interior...

Vineri seara in bratele lui...insemna pentru mine totul, ca si cum nu conta ce a fost si ce va mai fi. Ne-am dat ragaz timp de o saptamana pentru a ne gandi la noi si la ce ne dorim. Dragostea pe care o simt insa nu mai e vulcanica, pasionala si dependenta ca sambata dimineata cand a plecat din imbratisarea mea relaxat. Dragostea exista, insa e linistita, impacata.
E la fel de intensa ca dragostea pentru soarele dintr-o zi pefecta de iulie cand te bucuri de arsita pe marginea apei, desi stii ca vei iubi soarele si intr-o zi mohorata de octombrie.
Daca nu te-ai uitat in urma cand ai plecat..daca nu ai simtit nevoia de mine ieri, azi si maine...fii liber si iubeste-ma in soapta.

Si de la capat...

Ce fac atunci cand golul din mine e atat de gol incat ramane doar liniste...nu ma pot gandi la nimic..nu mai simt nici durere, nici speranta, nici regret, nici iubire, nici ura. Ma simt pe mine...ca si cand m-am nascut din nou si trebuie sa invat sa respir, sa traiesc, sa ma definesc.

E ciudat cum o asemenea turnura in viata te poat determina sa cresti sufleteste...nu credeam ca pot fi bucuroasa pentru ca am trait asa ceva...insa numai asa pot intelege ce m-a determinat sa actionez cum am facut-o atatia ani, de ce nu am fost niciodata multumita de ceea ce am facut si de ceea ce am obtinut.

Mereu am incercat sa impresionez pe ceilalti si sa i fac sa se simta bine cu mine, uitand principalul motiv pentru care exist pe pamant...sa ma simt eu bine si sa ma bucur de aceasta aventura care inseamna viata.

E nevoie oare de un seism atat de puternic pentru a invata sa nu te mai uiti pe geam sau sa cauti oglinzi favorabile ci sa iti faci curaj sa te uiti la tine cu ochii largi deschisi?

Dezgolit(a)....

Ciudat e sa simti in acelasi timp si usurare si apasare...am ajuns la un punct terminus in care mi-am dat seama ca ceea ce credeam pana acum nu este valabil. Chiar sunt oameni in viata mea care ma iubesc chiar daca...sunt parintii mei ...si de atatea ori cand am simtit presiunea de a ma ridica la niste standarde pe care le credeam esentiale pentru iubirea lor si pentru legitimitatea mea in familie..acum am ramas fara asta..fara ambitia de a raspunde unor standarde, fara nevoia de a fi la inaltime...cel putin nu pentru altii...insa asa ma defineam eu ca persoana, iar acum..Cine sunt?
As vrea sa ma pot vedea asa cum altii spun ca ma vad...insa in momentul asta nu pot sa cred ce spun ei pentru ca eu nu ma vad asa...
Acum cand nu mai are nimeni asteptari de la mine ...cand vine acceptare fara sa o fi imaginat vreodata, indiferent de ce se intampla...acum sunt nevoita sa ma auto-definesc..sa ma privesc eu pe mine prin ochii mei...si nu imi place ce vad...caut puterea in mine de a merge mai departe. Va veni si ziua aia insa...abia cand vezi ranile incepe sa doara...pana atunci e amorteala, nestiinta, inconstienta.
2010 chiar e anul in care vo invata sa cred in mine...nu asta am cerut Universului...sa cred eu in mine mai presus de orice altceva si de oricine? Am zis ca vreau sa invat sa am incredere in mine..si cum mai bine pot invata decat ajungand la zero si invatand sa merg din nou...ca un olog care se ridica din scaunul cu rotile care i-a fost umbra ani de zile...asa cum mie mi-au fost cuvintele celor din jur...
Si cand ma gandesc ca nu am vrut sa fac aceeasi greseala ca EI si nu le-am spus crezand ca nu vor putea accepta asta..doar am auzit ani la randul ca "tu trebuie sa fii mai sus decat noi, sa realizezi ce nu am facut noi". De ce nu am avut curajul sa-mi traiesc povestea si m-am complicat incercand sa umplu goluri din povestile celorlalti? De ce m-am simtit mereu ca o intrusa?
Ma bucur ca nu am repetat istoria pentru ca nu suportam sa-mi refaca ea povestea...

In noapte

Cand se intampla sa-ti mearga rau de dimineata..merge rau toata saptamana, mai ales daca incepe de luni.
- nu gasesc locul si rostul ....pierdut EU
- discutii interminabile inutil si furtuni emotional-sentimentale care ma consuma
- spart far masina
- colega de servici bolnava
- telefon mobil mort asezonat cu incarcator greu de recuperat
- dezgolire emotionala
- dezamagire
- regret
- secrete dezvaluite...

Pasarea Pheonix a ars in intregime...cenusa se recompune incet....

Din nou....acasa?

Simteam nevoia sa fug din "cuibul parintesc". Sunt oare o persoana rea pentru ca uneori prea multa afectiune din partea lor ma sufoca si in acelasi timp ma subjuga...

La drum...

Ma apucasem sa scriu dintr-o nevoie pregnanta de a scoate din mine toate gandurile si ideile care ma acompaniaza in noptile insomniace (si care devin din ce in ce mai dese). Saptamana care a trecut, desi plina de evenimente, a fost in mod clar dominata de auto-cenzura. M-am ferit sa mai scriu aici pentru ca e locul in care am promis ca voi fi sincera. Iar zilele care au trecut nu au fost dominate neaparat de aceasta sinceritate.
Insa a venit ziua de vineri si de teama groaznica a unei nopti nedormite in patul meu matrimonial care se toceste pe o singura parte, am decis sa plec spre casa parintilor...luminita aceea de la capatul tunelului pe care singura mi l-am creat din ce in ce mai lung...luminita care uneori te incalzeste, alteori te frige si te orbeste insa mereu te atrage ca un magnet.
Asa ca vineri seara am plecat eu si Gargarita mea, in compania lui Freddy Mercury la radio si Pall Mall si Red Bull pe post de copiloti. Ceata densa si laptoasa a fost cea carea creat decorul perfect asortat cu starea mea de spirit si cu evenimentele din saptamana care a trecut...consistenta neclara, densitate apasatoare, lentoare placuta, incertitudine...
M-am gandit la mine, la noi, la el, la ei....la tot ce inseamna Universul meu. Care e acelasi cu Universul oricui, numai ca m-am incapatanat atat de mult sa ii vad numai partea intunecata incat acum, cand sunt atat de aproape de lumina si zambete...imi e frica de ce as putea descoperi.
Drumul, desi il cunosc ca in palma, mi s-a parut nou si neprevazut. Este pentru prima oara cand m-am ratacit in Vaslui, ocazie cu care am vazut gara vasluiana si un cartier ce mie mi s-a parut ca seamana foarte mult cu Nicolina I.
Cand m-am apropiat de casa deja cantam, eu si Anouk de data asta - "Nobody`s wife" si m-am surprins zambind..Da! Sunt "nevasta nimanui" insa cred ca 2010 va insemna pentru mine sa redevin "a mea".

Insa cel mai frica imi este in continuare sa fiu Eu, pentru ca m-am obisnuit atat de mult sa fiu oricine altcineva!

Despre mine in cuvintele lui Paler

Zodia Racului

Ce bine ar fi fost să fiu un rac autentic,
să merg constant înapoi.
Te-aş întâlni printre amintiri
şi după ce te-aş găsi nu ţi-aş mai da drumul,
te-aş târî cu mine înapoi,
să ne iubim tineri şi nevinovati,
după care, mereu înapoi, te-aş târî mai departe,
spre copilarie,
ne-am juca inocenţi
pâna ce, obosiţi de joc şi de inocenţă,
am dispărea într-un mit.
Dar nu sunt un rac autentic,
în zadar mă tot laud cu zodia mea,
sunt condamnat să merg înainte
şi tot ce pot e să târăsc între cleştii mei de rac
toată memoria mea, fără să cedez nimic, nimic, nimic,

cu riscul ca povara ei uriaşă să mă ucidă într-o zi.

Din nou in Iasi

Am revenit in orasul care de aproape 6 ani mi-a devenit "acasa", oras de care ma leaga bucurii si tristeti, placeri si dureri, vise marete de copil naiv si profunde dezamagiri...insa magica putere pe care o are asupra mea nu pot decat sa o simt cu toti porii pielii din momentul in care trec podul ce marcheaza intrarea in "casa".
Mi-era dor de Iasi insa in acelasi timp simt ca am lasat o parte din mine si "la ai mei", in orasul natal...as vrea sa ma simt atat de in siguranta ca acolo, dar nu pot renunta la adrenalina pe care mi-o ofera zi de zi si nici la apusul care troneaza in fiecare seara deasupra Bulevardului Independentei, protejand parca forfota oamenilor...asta e imaginea care mi-a cucerit sufletul din prima.
De cum am ajuns in Iasi am urcat de am vizitat Copoul...i-am prezentat gargaritei (noua mea masina) locurile in care am crescut ca adult, peisajele de care ma leaga atatea si atatea momente magice...si nu am putut sa nu multumesc Universului, cand am ajuns acasa, ca mi-a oferit posibilitatea sa descopar orasul care se potriveste cel mai bine suletului meu de "rac autentic".

New begining

A inceput si 2010. Am petrecut la cumpana dintre ani alaturi de parintii mei. Desi initial reticenta la aceasta idee insa fortata de imprejurari si pentru a nu petrece seara de una singura acasa....alegerea s-a dovedit a fi inspirata si placuta.
Sper ca tot 2010 sa fie ca primele ore din an...linistite, placute, simple si ..MAGICE