“Mi-era dor de iubire…un dor vechi si cumplit…si poate o veche teama de a trece prin viata fara sa traiesc, fara s-o fi trait! Mangaieri, sarutari, cuvinte bune si dulci, ca miezul de paine calda, cuvinte patrunzatoare, rascolitoare, ca parfumul tuberozelor; ma incredintam iar ca fericirea exista. Era fragila clipa….” mai ales ca "toţi suntem mari actori. Numai că jucăm ca pe vremuri, cu măşti."
si apoi incetisor...fara sa-si dea seama...simte ca:
"Nu! Nu mai vreau să renunţ la orele mele de reflecţie şi vis, la acele plimbări fără ţintă, la clipele asfinţitului care picură liniştite pe fereastră, la noaptea care mă aşteaptă ca o veche prietenă şi-mi dă umărul ei catifelat, destul de larg pentru toate tristeţile mele", pentru ca "greşeala pe care o face fiecare dintre noi este că se gândeşte prea mult la micile lui înfrângeri, la dorinţele lui personale şi prea puţin la acest miracol care e viaţa, la obligaţia pe care o avem faţă de ea, obligaţia de a o face mai frumoasă, mai bună..."
Pentru a vedea ca prin ceata ca:
“Viaţa îţi răspunde la orice întrebare… Numai dacă ai să o iei în piept aşa cum trebuie, cinstit şi cu încredere în forţele tale!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu