Invataturi proprii

- Am invatat ca nu poti face pe nimeni sa te iubeasca.Tot ce poti sa faci este sa devi cineva care sa poata fi iubit, restul depinde de ei.
- Am invatat ca oricat de mult mi-ar pasa, unii oameni vor fi pur si simplu indiferenti.
- Am invatat ca dureaza ani sa construiesti increderea si doar secunde ca sa o distrugi.
- Am invatat ca daca la nasterea mea, toti radeau iar eu plangeam, trebuie sa-mi traiesc viata in asa fel, incat la moartea mea toti sa planga, iar eu sa rad.
- Am invatat ca imi ia multa vreme pentru a ajunge persoana care vreau sa fiu.
- Am invatat ca pot merge inca multa vreme dupa ca nu mai pot.
- Am invatat ca suntem responsabili pentru ceea ce facem, indiferent de ceea ce simtim.
- Am invatat ca ori iti controlezi atitudinea, ori ea te controleaza pe tine.
- Am invatat ca banii sunt un mod idiot de a tine evidenta.
- Am invatat ca oamenii de la care te astepti sa te loveasca cand esti jos, vor fi aceia care te ajuta sa te ridici.
- Am invatat ca daca cineva nu te iubeste asa cum ai vrea tu, nu inseamna ca nu te iubeste cu tot ceea ce are.
- Am invatat ca maturitatea are de-a face cu felul experientelor avute si cu ce ai invatat din ele, si mai putin cu numarul zilelor de nastere sarbatorite.
- Am invatat ca nu trebuie sa-i spui niciodata unui copil ca visurile sale sunt nepotrivite sau irealizabile, iar cea mai mare tragedie ar fi daca te va crede.
- Am invatat ca familiile nu sunt numai biologice.
- Am invatat ca nu are importanta cat de bun este un prieten, odata si-o data tot te va rani si atunci trebuie sa-l ierti pentru asta.
- Am invatat ca nu este destul intotdeauna sa fi iertat de altii, cateodata mai trebuie sa te ierti tu insuti.
- Am invatat ca indiferent cat de rau esti ranit, lumea nu se va opri din mers pentru durerea ta.
- Am invatat ca doar pentru ca doi oameni se cearta nu inseamna ca nu se iubesc, iar daca nu se cearta, nu inseamna ca se iubesc.
- Am invatat ca doi oameni se pot uita la acelasi obiect in acelasi moment, dar totusi fiecare sa vada ceva diferit.
- Am invatat ca desi crezi ca nu mai ai nimic de oferit, cand un prieten iti cere ajutorul disperat, intotdeauna vei gasi puterea si calea sa-l ajuti.
- Am invatat ca este greu de tras linie intre a fi amabil si a nu ranii sentimentele oamenilor si a sta vertical pentru ceea ce crezi.

Felii..de viata

Daca viata ar fi un tort as continua sa mananc in ciuda (mai ales in ciuda) senzatiei de satietate provocata de prea mult bun sau prea mult rau. Voi manca pana la sfarsit si imi va placea ingrozitor de mult crema aceea care imi taie rasuflarea de atata dulce. La fel cum voi gusta cu ochii inchisi si zambetul pe buze blatul insiropat dulce-(dar mai mult) acrisor. As vrea sa stiu la sfarsitul ultimei inghitituri, indiferent de starea in care ma voi afla, ca toate senzatiile care navalesc prin mine se bucura de un singur vinovat: eu.
Imi place sa o tai usor, in felii subtiri, dar se intampla de multe ori sa alunece cutitul spre o felie mare, neprogramata. Ei si ce? In cele din urma, face doar cat mai multe felii mici.

Se spune ca un sfert din viata il petrecem punand intrebari. Zilele acestea am gustat putin din celelalte trei sferturi savuroase. Si as putea sa spun ca nu, nu stiu inca ce vor femeile, nici macar eu, dar va pot spune cert ceea ce nu vrem. Sa fim lasate fara raspunsuri la intrebari...

Viata in comun este o felie afurisit de groasa si e ca o bucata din tortul de nunta. Stomacul iti bate in retragere inca de la primele doua feluri, dar cum ai putea sa pleci fara sa gusti macar...fie tortul asa cum e. Batranii chiar sunt ca niste copii, sigur ca inteleg, dar se joaca cu "a vrea".

Si daca maine as alege sa schimb tortul de ciocolata pe unul de fructe, ce ar trebui sa fac? Gust, incerc, intreb sau iau din plin o felie cat o dimineata de primavara? Eh, daca se poate, as dori cu capsuni...

Imi place ca indiferent de tortul pe care alegi (sau nu) sa il mananci, el se mananca mereu cu lingurita. Poti folosi oricand o lingura sau furculita, dar e minunat ca societatea ne-a invatat sa il savuram din inghitituri mici.

Copilarie

Buna dimineata, copilarie…
Imi aduc aminte de tine… De genunchii tai zdreliti, de zambetele care inundau efervescent lumea din jur, de curiozitatea ta care, recurent, te purta catre cele mai nebanuite cotloane ale casei bunicilor.

Buna dimineata, copilarie…
Nu te-am uitat. Cum n-am uitat nici gustul cireselor furate din curtile vecinilor, nici mirosul florilor de camp din coronitele pe care le impleteai cu meticulozitate, cat era ziua de lunga.

Buna dimineata, copilarie…
Spune-mi, iti mai aduci aminte mine? Sunt tot eu, cea pe care-o stii. Nu te uita la ridurile care mi-au acoperit chipul. Viata, oamenii, iubirea au lasat amprente pe drumul meu. Ignora-mi umerii obositi, gandurile triste, nelinistile din suflet, visele tacute, aripile frante…. Sunt tot eu. Cea care alerga exuberant pe campuri, cel care mesterea continuu vapoare de hartie . Sunt eu, priveste-ma mai bine! De ce imi taci?
Chiar nu iti mai aduci aminte de mine?

Vis insomniac

Azi iar: vreau să ies din casă desculță și să simt iarba. Delicată, rece. Azi iar vreau să plantez copaci, flori, să am grijă de cele ce le am deja. Azi iar vreau să redecorez. Să schimb locul sau măsuța, să ud florile, să le șterg frunzele de greutatea zilei de ieri…Azi iar vreau să fug să-mi găsesc un hamac, să-i ofer loc de cinste. Azi iar vreau să-mi iau o pătură și un hanorac pe mine, să stau în miez de noapte să număr stele. Azi iar vreau să mă trezesc dimineața în cântările cocoșului pe care-l mângâi, pe care l-am învățat să cânte de-odată cu mine. Azi iar îmi dau seama că sunt egoistă. Azi iar vreau să am doi armăsari, unul alb iar altul negru, care să mă ducă la plimbări lungi și domoale în pădure. Azi iar vreau toamnă. Cu frunze ce foșnesc sub al meu picior, de-un arămiu simplu. Azi iar vreau să-mi fac bradul, așa cum cred eu că e mai frumos…și tot azi, vreau să-mi scot nasul afară în crăpătură de geam, să-mi trezească toate simțurile. Tot azi vreau să ascult muzica aia ce-mi place, ce mă face ori să plâng ori să sar pe pat, acompaniată de o cană de vin fiert, uitându-mă direct în ochii mei din oglindă, în timp ce încerc haine vechi, în timp ce mă cred prima femeie independentă, sau o casnică, sau o bunică, sau o actrită, sau un avocat. Și-apoi să revin la mine, cu zâmbetul pe buze și sclipire în ochi. Azi, vreau să merg în câmp să privesc nori, să-mi imaginez ce sunt, ori o floare, ori un delfin, ori un chip. Și să culeg flori. Să prind cosași, să fac poze, să mă mângâie vântul. Să aud un susur de apa și să-mi imaginez povești. Să salut necunoscuții, doar ducând mâna la pălăria din paie și înclinând capul respectuos. Să mă trezesc cu noaptea-n cap, să-i urez soarelui bun venit la mine! Să râd de una singură. Să-mi mulg vaca și sa le dau pisicilor lapte proaspăt. Azi vreau s-ating cerul cu varful picioarelor, din scrânciob. Să lovesc vântul iar el ca răsplată, sa ma zburleasca. 

Azi vreau sa adorm zâmbind, fără suspine.

Timp

Oamenii se află într-o permanentă schimbare. Zi de zi, din clipa în care prind viaţă, până în clipa morţii - cea a trupului, dar şi a morţii spirituale . Se schimbă fizic, phisic, mental, sentimental. Oamenii conştientizează aceste schimbări şi adesea, le tratează ca atare. Nimeni nu se întreabă "De ce?" Care sunt de fapt, factorii, care ne determină să renunţăm, să facem completări, să modificăm radical fiecare "EU"?
Ce simplu, ar fi să trăim o viaţă de om, fără nicio schimbare. Fiecare zi să fie la fel, asemeni unui tipar nescris. Fără să existe monotonie, fără să existe regrete. Să nu suferim datorită rănilor. Să nu existe dureri. În fiecare zi să ai aceleaşi gânduri. Da, poate că ar fi o viaţă mecanică, tipizată.
Desigur că ne lăsăm influenţaţi de oameni. De evenimente. De sentimente. Însă, inainte de toate, adevăratul şi singurul vinovat din vina căruia se întâmplă toate, este TIMPUL. Doar el este cel care face lucrurile să se învărtă, el face vieţile să treacă, el face să apară regretele. Doar pentru că TIMPUL nu cunoaşte decât propria-şi direcţie. Ce ar însemna să nu fim grăbiţi, spre o nouă zi? Atât de grăbiţi, încât să uitam, adesea, că nu suntem singuri în lume? Ce ar însemna să nu existe planuri de viitor? Planuri care să decidă în locul nostru ce va fi? Ce ar însemna să nu existe muncă? Acel job care ne solicită într-atât cât să ne facă să nu observăm ce doreşte partenerul de pat. Cum ar arăta lumea, dacă nu am mai depinde de timp?
Probabil ar fi o lume mecanică. O lume unică însă. Probabil am fi mai fericiţi. Şi mai de capul nostru. Probabil am fi haotici, însă, am fi oameni LIBERI, nu simpli sclavi...

Egocentrism V - Relatiile cu mine

Trei lucruri iubesc mai mult decât orice pe lumea asta: apa, dragostea şi noaptea. Am nevoie în fiecare zi de ele ca să mă cunosc mai mult, să înţeleg ce fel de puteri se zbat în mine când mă întâlnesc cu una din ele. Şi când spun putere, sensul cuvântului poate decădea mult, de la cele mai satisfăcătoare forţe, până la cele mai umilitoare slăbiciuni. 

Azi nu mă cunosc deloc. Am uitat să mai dau importanţă tuturor sentimentelor din mine şi în ciuda aparenţelor, acum ştiu sigur că cele mai ieftine simţuri ies din mine printr-o strategie mai proastă ca situaţia în sine. Dar îmi place să uit de mine uneori. E ca şi cum mi-am dat seama de altă eroare şi pornesc de la zero, cu alte reguli şi mult mai pregătită ca înainte, dar cu acelaşi început depresiv.
Aveam capul atât de greu şi mintea îmi era atât de obosită, încât toţi pereţii păreau că formează spirale şi se apropie din ce în ce mai mult de mine. Din apa fierbinte în care stăteam ieşeau aburi şi prin fiecare abur aveam impresia că se mai duce un strop din puterea mea. Mă durea capul şi chiar dacă nu aveam ochii deschişi mă învârteam, ameţind tot mai tare, pe undeva, într-un univers interior.

Am fost rea de multe ori şi de multe ori am fost şi egoistă. Am ignorat multe sentimente care mi se puneau înainte pe tavă, dar nu regret. Ştiu să-mi apreciez sufletul şi ştiu că niciodată n-aş putea să stau lângă cineva pe care nu-l iubesc. Se spune că iubirea se transformă mai devreme sau mai târziu în ură, dar nu mi s-a întâmplat niciodată şi nici nu cred că s-ar putea. Ori iubeşti, ori urăşti, ori te doare în cot.
Singurătatea e un refugiu la care n-am renunţat niciodată, iar dialogul cu mine un lucru vital. Pot ţine în mine oricât, dar tot va veni o zi când mă voi scufunda în apă, sub clar de lună şi voi începe să povestesc ce se întâmplă cu mine. Aşa îmi revin. Singurul lucru pe care niciodată nu aş suporta să-l pierd: încrederea că eu voi fi mereu acolo pentru mine, să mă ascult.

Culori

In momentul asta nu stiu exact despre ce sa scriu. Ma gandesc ca am sa-mi dau seama pe parcurs. Uneori am atat de multe idei, dar nu le pot asterne pe.. sticla, degetele nu-si gasesc locul pe taste, privirea imi aluneca in gol, randurile incep sa fuga. Alteori, sunt atat de amestecate firele ideilor incat nu reusesc sa le descurc sub nici o forma. Nu-mi dau seama unde incepe un gand, unde se termina altul.. sunt atat de diferite si totusi atat de asemanatoare toate. Caut o convergenta care nu pare sa se arate. Decat sa ma complac in situatia asta de amorteala, mai bine scriu despre nimic. Despre inspiratie. Sau poate despre lipsa ei. Poate o muza va raspunde chemarii mele. Incepusem candva sa scriu despre culori. Am abandonat ideea, nu stiu de ce.

Culorile sunt peste tot, desi le ignoram adesea. Ne influenteaza atat de tare.. Uneori le asociem si un miros, inconstient si involuntar. Cand vad verde crud, ma gandesc la mirosul ierbii proaspat cosite, apoi mintea mea fuge repede-repede la toamna, la capitele de fan si la galben-maroniul lor. Ce culoare au prunele? Violet, mov, indigo.. nuante diverse. Movul e culoarea artistilor sau nu stiu eu bine? Stimuleaza imaginatia copiilor? Vad ca  deviez. Imi place albastrul, pentru ca nu-l asociez cu tristetea. Imi place albastrul cerului senin - sentimentul de libertate, nesfarsire, eternitate. Imi place prospetimea verdelui, energia portocaliului, forta violetului si puritatea albului. Imi place soarele, dar nu galbenul - il asociez intr-un mod ciudat si nedrept cu boala. Imi place pamantul, dar nu maroul. Griul imi displace cel mai tare.. e culoarea cerului din timpul ploii, culoarea cenusii dupa stingerea focului, amestec intre alb si negru, calea de mijloc, pentru oamenii nehotarati. Negru? Am impresia ca e o culoare puternica, demna.

Oamenii si culorile? Da, tot ce se poate. Pentru ca unele sentimente sunt asociate cu culorile, iar oamenii ne trezesc sentimente... Nu pot sa spun ca fiecare persoana are o culoare a lui, dar unii se remarca prin ceva. Nu ma refer la culorile care ne stau bine si cu care ne imbracam adesea. Calitatile si defectele noastre ne definesc...dar asta este un alt subiect despre care voi scrie la momentul potrivit.

 

Despre oameni, viata, dragoste se poate scrie la nesfarsit. Fiecare are cate o alta viziune, fiecare vede lucrurile cumva - altcumva. Si toate variantele sunt bune, nu poti sa gresesti..

 

Am sa revin. Nu asupra culorilor. Am sa revin la oameni, viata.. sau poate nu. Dupa cum am inspiratie. Dar am sa incerc sa scriu mai des, cu siguranta.

Inteligenta?

Pentru unii barbati inteligenta unei femei e de-a dreptul afrodiziaca, iar daca mai este si frumusica, punct ochit, punct lovit!
Barbatii trec cu vedea multe... când femeia este frumoasa, numai inteligenta este de neiertat, chiar daca în prima instanta cica asta i-a fascinat si i-a atras.
În final, animalul rational, o sa constate ca femeia este prea desteapta pentru gustul lui si se vor întoarce bineînteles la splendidele si inofensivele intelectual cu care erau ei obisnuiti,
Da... cred ca este de-a dreptul grozav pentru unii barbati nerenovati la capitolul mansarda sa aiba o femeie intelectuala care sa iasa în evidenta din colectia de tartacute; mai ales una care se descurca singura, n-are nevoie sa fie dusa cu masina, nici sa i se care plasele. Dar...ajung la concluzia (atât de jenanta cât se poate la un bun-simt atrofiat peste masura) ca e cam... complicat.
Dar ei sunt... sunt atât de devotati pe cât le permite mansarda subreda.
Ma întreb mereu, cu o curiozitate neprefacuta, ce or discuta. Din ciclul azi n-am facut nimic sau azi am schimbat roata la masina, vecinul de sus ma enerveaza etc.
Majoritatea barbatilor inteligenti – hai sa mai vorbesc si despre cei eligibili - aleg sa se însoare într-un final apoteotic, în genere, cu femei simple - fara o înzestrare intelectuala deosebita alaturi de care vor duce o comoda existenta rutiniera, dar nu-i bai... au ei grija sa si-o condimenteze cu mici sexcapade nevinovate, asa cum îi sade bine unui barbat.
Vor prefera întotdeauna o nevestica docila, cumintica, potolita, cu preocupari terestre, si nu o partenera care sa-i provoace (si) intelectual.
Prima îi confera un reconfortant sentiment de stabilitate, ea fiind oricând la îndemâna.
În schimb cea de-a doua îi aduce o oarecare doza de neliniste - deci, emotii, si Zeul stie ca barbatii si emotiile nu fac casa buna fiindca atunci când ai orizonturi ceva mai largi, ai si ceva mai multe alternative, si când ai alternative, el s-ar putea sa nu (mai) fie printre ele la un moment dat.
Si ce barbat si-ar asuma acest risc? În general, verbul “a-si asuma” e unul foarte nepopular printre barbati, fie ca e vorba de asumarea de responsabilitati (alt cuvânt greu), riscuri, etc...

II

Croatia m-a facut sa zambesc. E soarele de la capatul tunelului. 

Croatia miroase a mare curata si albastra. Uneori verde, dar cel mai adesea albastra. 

Miroase a spuma de valuri care se sparg de pietre. 

Miroase a terase acoperite de ciorchini uriasi de struguri sau smochine. 

Croatia miroase a pini si a flori ce uneori par a iesi din piatra.

Croatia miroase a colb. Dar e un miros frumos, auzi colo minune, nu-i praful ce te sufoca pe tine in oras.

Din praf cresc smochini batrani, care fac – auzi alta minune – smochine. Si nu-s alea din pungi, pe care le stiam, sint fara plastic pe ele. Le iei binisor din copacel, musti, au alt gust, da-s bune. 

Croatia miroase a lime mici si puternic parfumate. 

Miroase a sare de mare uscata pe pielea bronzata la malul marii.

Si mai miroase a liniste. Linistea e peste tot.  Linsitea perfecta tulburata doar de zgomotul valurilor sparte de pietrele mici si multicolore.

Post vacanta I

A fost o dată un tărâm şi dacă nu l-aş mai dori nu aş mai povesti. In acest loc, de magică frumuseţe, un triunghi al munţilor cu dealul şi cu valea, cel mai frumos loc din lume după gustul inimii mele, timpul trece cu mai multă repeziciune sau cu încetineală de dragoste. Acolo, noaptea, la amiaza nopţii se poate auzi cum se roteşte pământul pe axa polilor cu un murmur aparte asemenea unui copil alăpat. Alăptat cu dragoste.
Pe acest tărâm somnul îti închide ochii atingându-ti cu degetul sprâncenele.
Dimineaţa e cea care îti deschide ochii cu răsărituri ridicate şi întinse pe bolta albastră.
Nu voi înceta niciodată să iubesc albastrul chiar el nu face decât să-mi amintească cât de departe sunt de liniştea lui.

Noapte bună şi vise albastre!