Un mister

Natura umană este înşelătoare, nestatornică şi nestatornicia este marea pată pusă pe această societate, pe omenire în general, oamenii au încercat de-a lungul istoriei să se descopere să afle firea lor. Au inventat patru tipuri de temperamente bine definite după care au judecat individul. Dar, oare poţi să îi pui o etichetă unui om? Oricât de bine l-ai cunoaşte nu poţi fi sigur că ai dreptate şi dacă te înşeli şi dacă greşeşti uneori, nici ei nu se cunosc prea bine, nu ştiu cine sunt şi ce vor, încotro se îndreaptă ...
Fiecare om are o latură ascunsă bună sau rea, este posibil ca ea să nu iasă niciodată la lumină, este posibil ca omul respectiv să nu o vrea şi să se detaşeze de ea, să nu vrea să o cunoască, să nu aibă de-a face cu ea, să o ascundă, pentru că nu o place ...
Schimbarea influenţează sufletul omului, starea lui de spirit, se simte frustrat, ameninţat chiar de ea, uneori preferă să trăiască în monotonie şi chiar crede că asta vrea, dar apoi realizează că nu asta vrea ... monotonia omoară totul, distruge, face totul să pară banal, fără rost, deşi uneori este de ajuns să priveşti în jurul tău, pentru a vedea cum sub ochii tăi totul se schimbă şi nu mai recunoşti nimic şi nu mai ştii cine esti şi ce vrei, care e scopul tău în această lume ... de ce trăieşti, de ce te naşti, ce faci pentru tine, ce faci pentru alţii, cât preţuieşti ceea ce alţii fac pentru tine şi cât preţuiesc ei ce faci pentru ei.
Te uiţi în jur, eşti singur, nimeni nu este cu tine, te simţi nefericit ... de ce? Tot ce este pe lume este un miracol o floare care înfloreşte, o pasăre care  cântă în fiecare dimineaţă la fereastră, o grădină cu flori, un câmp înverzit, o mare cu valuri jucăuşe, soarele care te mângâie cu razele lui pale, luna şi stelele care apar noaptea pe cer pentru a-ţi lumina destinul, orice te poate face fericit nu trebuie decât să vrei, să uiţi tot ce îţi pricinuieşte suferinţă şi pentru o clipă să fii tu cel fericit, cel diferit, cel care esti cu adevărat şi poate că atunci tu vei găsi ceea ce cauţi ...
Orice te poate schimba, un mic detaliu, un parfum, o pală de vânt mângâindu-ţi obrajii te poate duce în trecut, departe acolo unde amintirile trăiesc, amintirile în care mai târziu vei simţi că trăieşti, vei dori să opreşti timpul în loc să fii din nou fericit, tânăr, plin de viaţă ... amintirile le vei simţi ca şi pe anotimpuri după miros ...
Iarna este anotimpul zăpezii, aerul este rece dar proaspăt şi te învăluie ca o mantie. Albul zăpezii te face fericit, totul este alb, o risipă de argintiu aruncat peste tot. Este totul ca în basme şi pentru o clipă te vei simţi din nou copil şi vei vrea să alergi, să zbori, să fii pur şi simplu fericit.
Acesta este omul, un mister chiar şi pentru el, ceva de nepătruns, plin de contraste, căci fără de ele omul nu ar mai fi deosebit, ci plicticos şi monoton, fiinţa care caută mereu şi când a găsit ce căuta nu mai vrea nimic, căutarea l-a plictisit şi o ia iar de la capăt ca în final să nu mai ştie de unde a pornit şi ce căuta .... acesta este omul un mister.

Super puteri

Toti avem clipe cand ne inchipuim cum ar fi sa devenim peste noapte super eroi, din ce situatii am fi salvati datorita super puterilor noastre, in ce mod ne-ar simplifica zilele si in ce punct lucrurile s-ar complica.
Recunosc că după o copilărie plină de Captain Planet, Superman, Power Rangers si Batman,  pe langa linistitele aventuri ale lui Niels Holgersson cu lebedele lui si Sandybell, urmata de o perioada plina de girl power gen Catwoman, Wonderwoman, Charlie’s Angels, ne permitem cateodata sa picam pe ganduri cu cea mai evidenta si curioasa intrebare:  Ce tip de putere ti-ai dori?
De obicei, depinde de moment.
Uneori, când sunt de străbătut distante lungi si destinaţii cu persoane dragi, apare idea de teleportare; alteori, când expresiile feţei si cuvintele nu sunt îndeajuns, oricine ar vrea sa citească gândurile oamenilor.
Apoi cât de des nu am auzit dorinţe precum vreau sa opresc timpul în loc, schimbând firul lucrurilor cât timp ceilalţi rămân îngheţaţi; a avea puterea de manipula mase de oameni si a-i domina; a te metamorfoza în dinozauri giganţi sau albine malefice; a zbura; a prepara din nimic cele mai mari bunataturi culinare sau a fi invizibil?
Şi mai mult decât atât, cum s-ar întâmplă toată magia? Bem o licoare greşită într-un loc neaşteptat, avem parte de vreun accident intr-o noapte, se varsă vreun rezervor plin de substanţe toxice peste noi si ceva înăuntrul nostru o ia razna, ca într-un final sa fim nevoiţi sa acceptam o noua identitate?

Despre iubire ...

A iubi este insasi legea vietii!  Este una dintre cele mai sublime actiuni pe care o poate realiza o fiinta umana. Iubirea poate sa insoteasca toate celelalte acte fundamentale ale noastre. Daca invatam plini de iubire (cu pasiune) vom memora si vom intelege mult mai usor. Daca ascultam cu iubire, vom auzi mai multe si mult mai bine. Daca vorbim cu dragoste, cuvintele noastre vor capata o forta neinchipuit de mare. Daca vom adormi cu dragostea in suflet, somnul nostru va fi odihnitor si profund ca al unui copil. Daca vom gandi atunci cand suntem plini de iubire, gandurile noastre vor capata profunzime si stralucire. Gandurile care se cladesc prin iubire vor fi mai luminoase decat razele soarelui.

Toate acestea si multe altele apara atunci cand iubirea este prezenta in fiinta noastra.

A iubi inseamna a trai viata celuilalt. Sa uiti de tine si sa te daruiesti cu totul celuilalt fara a astepta vreodata ceva in schimb, aceasta este adevarata iubire care te inalta si te purifica de tot ce e murdar in lumea aceasta.

Pentru ca iubirea sa poate intra in noi, egoul trebuie sa plece. Daca intra egoul, iubirea pleaca. Daca pleaca egoul, intra iubirea. Un om egoist nu va putea sa iubeasca. Egoul si iubirea se exclud reciproc, tot asa cum finitul nu poate sa se compare cu infinitul, tot asa cum intunericul nu poate fi acolo unde este lumina.

Atat timp cat tu ceri ceva in schimbul iubirii tale, inseamna ca nu ti-ai depasit egoul. Cum poate sa incapa nelimitatul in ceva limitat? Atata timp cat suntem egotici, iubirea noastra nu este iubire. Este altceva ce seamna cu iubirea, dar nu este iubire. Poate fi atractie sexuala, poate fi mila, poate fi respect, poate fi nevoia de a proteja sau de a fi protejat, dar nu este iubire. Pe toate acestea, noi le numim iubire, dar ele nu sunt altceva decat reflexe limitate ale iubirii nelimitate.

Sa invatam sa iubim cu adevarat, fara a cere vreodata ceva in schimbul iubirii noastre. Ba dimpotriva, sa ne bucuram ca ni se permite sa manifestam iubirea. Par nebunesti aceste cuvinte astazi cand o asemenea iubire este aproape de negasit. N-o mai intalnim nici in filme (nici macar in filmele de desene animate). Dar atata timp cat cineva o mai pomeneste si isi doreste din toata inima sa o manifeste, mai exista o speranta ca ea sa renasca. Iubiti-va din toata inima pe voi insiva si nu va fie rusine de aceasta iubire. Foarte multi oameni se urasc pe ei insisi, de cele mai multe ori fara un motiv real, doar din plictiseala sau o ignoranta crasa. Iubiti-va asa cum sunteti daca doriti sa va transformati. Nu asteptati sa va transformati pentru a ajunge sa va iubiti, pentru ca nimic nu poate fi transformat in bine, in lipsa iubirii.

"Iubeste-ti aproapele ca pe tine insutui", dar cum sa-ti iubesti aproapele cand tu nu te iubesti pe tine insuti?

Asa cum te ingrijesti de propria ta viata, ingrijeste-te de viata tuturor si atunci viata ta va capata o dimensiune sublima.

E ciudat....

...sa vezi lucrurile din afara, sa aduni piesele pe care le cunosti, sa te joci cu acest mic puzzle, sa umpli cu silicon bucatile ramase nedescoperite doar pentru a avea imaginea ta proprie despre o realitate pe care nu o stapanesti. Ce ciudat sa traiesti vietile altora pentru ca pe a ta nu stii cum sa o traiesti, sa fii un cameleon uman care imprumuta caractere, haine, paturi, case, sa visezi la umbre pe care le desenezi pe perete dupa imaginea cu greu construita din bucati a unor oameni cu care parca cineva te-a obligat sa ramai. Ce ciudat sa joci intr-un film in care toti vorbesc numai tu nu, in care fericirea sta in asteptare iar nimeni nu percepe realitatea ca tine. Ce ciudat sa ai o poveste de spus si nimeni nu are cu ce sa asculte pentru ca toti sunt surzi de la viata creata pentru propriul echilibru fals iar tu ai uitat cum sa spui pentru ca ai tipat prea mult. Ce ciudat e sa iti persecuti eul bolnav de o maladie fizica, sa il legi de caloriferul cald de langa pat, sa il indopi cu siropuri magice si sa il pui sa realizeze cat e de ciudat sa vezi doua filme in filmul tau.

Dincolo

Te-ai intrebat ce este dincolo de tine?
Dincolo de mintea si scenariile tale?
Dincolo de vitrinele pline de lucruri stralucitoare si scumpe pe care ti le doresti dar mereu ai altceva de facut cu banii, mult mai urgent si mult mai practic?
Dincolo de oamenii pe care ii iubesti sau ii urasti, de oamenii pe care ii cunosti sau nu i-ai cunoscut inca, dincolo de griji si fericire?
Dincolo de timpul pe care il consumi si dincolo de timpul ce te consuma?
Dincolo de locuri si mase de oameni ce iti starnesc instant sentimentul de agorafobie?
Dincolo de frica de singuratate, de esec, de iubire sau de oameni?
Dincolo e moartea. Moarte peste tot, in toate formele ei, cu toate mastile ei: moartea corpului, moarte creierului, moarte sufletului, moartea naturii.
Toate acele lucruri inainte de moarte vor doar sa ne tina mintea ocupata, sa nu avem timp sa ne gandim, sa incercam sa traim facand abstractie de ea. Ea este singurul adevar cert pe care nimeni nu vrea sa il afle. Si nu, nu m-am transformat intr-un fel de hedonista a mortii, nu dezvolt placeri pentru ea, dar intr-o lume nesigura ea e capatul sigur. E capatul la care ne vom intalni la final, chiar daca nu am ajuns sa ne cunoastem.
Oare cati ne intrebam ce se afla dincolo de noi?
Ce ne rezerva Universul dupa "Marea Trecere"?

Dualitate

Stapanul sau sclavul, frumosul sau uratul, prostul sau desteptul, nervosul sau ghinionistul, între doua certitudini, nastere şi moarte, intotdeauna in dualitate, neputand reprezenta vreuna din extreme.

In stare sa renuntam la multe idealuri, pregatiti sa luptam pentru altele, dar undeva in suflet, pastram neclintita aspiratia spre fericire. Ne mintim ca suntem buni, ca ne aflam pe calea cea dreapta, chiar daca nu stim care este aceea. A fi de o singura parte este poate cea mai frumoasa inchipuire plasmuita de mintea noastra , o umbra propice la care ne adapostim, cand in moalele capului ne bat razele unui soare nemilos, pe drumul între doua certitudini. 

Intodeauna vom schimba taberele, vom fi indecisi, nehotarati, inapti in a ne desprinde de conditia umana care ne supune unor astfel de alegeri. Nu putem sa nu fim duali. Insasi a fi uman presupune acest lucru. Insusi Universul ne vrea asa. 

Tocmai Forta Creatoare doreste sa fim fiinte duale, iar dualitatea aceasta lasa o importanta amprenta asupra caracterului individului. Ea ne face sa uram sau sa iubim, ne face sa fim mai buni sau mai rai, ea ne face sa luam decizia corecta, sau sa gresim in a lua decizii. Datorita ei purtam mastile de lut pe care le aratam lumii, anumitor persoane, sau noua insine. Datorita ei cel de ieri, nu seamana deloc cu cel de azi si nu va semana cu cel de maine. Datorita ei ne aflam intr-o continua transformare, in continua ascendenta sau descendenta pe scara evolutie interioare. Datorita ei fiecare decizie ne influenteaza intreaga viata, fiecare lucru marunt ne schimba. 

Depinde de fiecare dintre noi ce alegeri facem, in ce credem, si ceea ce credem, dar toate acestea trebuiesc facute undeva la granita acestei dualitati umane, pentru a nu fi nici gresit nici corect, pentru a te putea numi uman.

Despre vise

Partea cea mai frumoasa a unei nopti nedormite este gandul la ce ai putea sa faci in viitorul apropiat. Si uite asa incepem sa ne facem planuri. Acestea sunt planurile pe care cu totii vrem sa le finalizam cu bine. Si mai frumos este cand stai o noapte intrega nedormit si sa visezi cu ochii deschisi inainte unui examen important. Si cand oboseala incepe sa isi spuna cuvantul, incepem sa visam cu ochii aproape inchisi. Sau cu ei mai mult deschisi. Cu totii visam cu ochii deschisi si desi uneori pare imposibil sa reusim, speram din tot sufletul sa reusim sa ne transpunem visul in realitate. Dar daca ne dorim putem reusi. "Imposibilul" nu este niciodata cu adevarat imposibil. Daca nu reusesti sa iti implinesti un vis inseamna ca nu te-ai straduit indeajuns de mult, inseamna ca nu tu-ai dorit indeajuns de mult, inseamna ca nu ai muncit indeajuns de mult pentru a obtine ceea ce iti doresti. Sau cel putin asta credeam inainte de rasarit. Noapte ne face pe toti visatori. Dimineata ucide incetul cu incetul fiecare vis. Cand observi ca visul tau depinde de fiecare lucru pe care il faci, cand deja esti prea plictisit sa mai incerci sa obtii ceva, prea obosit, cand iti dispare cheful,  abia atunci iti dai seama cat de departe este cu adevarat visul tau de realitate. Si atunci chiar iti primesti o palma de la realitate. Intri in panica. Incepi sa fi din ce in ce mai speriat. Dar pana la urma toate trec. Fie ca se va sfarsi bine, fie ca se va sfarsi rau, important este sa visam indeajuns de mult si sa incercam sa ne indeplinim fiecare vis...

Din exterior

Cat de interesant poate fi sa privesti o discutie din exterior atunci cand reusesti sa te detasezi complet de subiectul dezbatut. Atunci cand privesti oamenii ca pe niste mici cobai care se bat pe bucatica de branza aruncata de un cercetator dornic de noi descoperiri. Si asa incepi incetul cu incetul sa le analizezi comportamentul, sa le analizezi reactiile. Incepi sa fi atent la detalii, pentru ca ele fac diferenta, pentru ca ele conteaza. Incepi sa le studiezi minutios gesturile, sa le descoperi personalitatile. Diferite tipuri umane in plina contradictie, in plin razboi. Argumentele sunt deja irelevante.
Acum pentru tine ca observator conteaza doar cine va reusi sa castige bucatica de branza. Cine isi va demonstreaza superioritatea. Conteaza ce poti invata din actiunile lor care sfideaza de multe ori logica umana. Ai in fata conditia umana intr-o situatie de competitie.
Incepi sa inveti de la fiecare lucruri noi. Caracterul individual incepe sa se imprime in structura ta interioara, in personalitatea ta. Si asa, incetul cu incetul incepi sa te conturezi, sa prinzi culoare in functie de actiunile celor din jur. Incepi sa te formezi ca individ, ca om. Incepi sa cunosti oamenii cu adevarat. Ce poate fi mai interesant decat sa poti studia detaliile din exterior? Partea si mai interesanta este aceea ca in timp ce tu analizezi comportamentele unora, altii pot analiza comportamentul tau.
Si uite asa, rand pe rand, privim lumea fie din exterior, fie din interior. Cu totii suntem fie cobai fie cercetatori cel putin o data in viata. Acum depinde doar de noi cum alegem sa privim lumea, cum alegem sa analizam detaliile. Totul depinde de noi ....

Modele

Omul si firea sa critica sunt ceva inseparabil. Cu totii criticam atunci cand ceva nu ne place, atunci cand ceva nu corespunde cu conceptul nostru de estetic, atunci cand ceva nu corespunde cu modul nostru de a percepe lucrurile care ne inconjoara. Toata lumea critica. Criticam politicieni, criticam muzica, criticam literatura, criticam arta, criticam orice. Multi dintre noi nici macar nu stim ce criticam, dar o facem. Aparent suntem experti in toate domeniile, cand de fapt, de cele mai multe ori, nu detinem nici macar minimul de cunostinte necesare despre ceea ce criticam. Partea urata a lucrurilor este aceea ca apar din ce in ce mai multi critici si din ce in ce mai putine modele. Iar noi, oamenii, si in special copiii, avem mai multa nevoie de modele de urmat decat de critici. Criticii de duzina de astazi nu pot fi modelele de care avem atata nevoie. Ma regasesc si eu printre cei ce cauta un model demn de urmat.
Dar unde sa il caut?
In cine sa vad o personalitate demna de urmat?
Cine are un sistem de valori care sa ma determine sa-l iau drept model? Sunt intr-o continua cautare...
Dar pana atunci am ales sa iau mici bucati din fiecare si sa imi construiesc propriul model!

Despre masti din nou

Imi pare ca in seara asta am mainile slabe, incep sa fie lungi si umane.
Cu oase proeminente si vene foarte vizibile.
Imi place sa ma uit la ele cum tastează.
Sunt subtiri cand vreau sa le vad subtiri si sunt groase cand sunt prost dispusă.
Am unghiile scurte, iar şapte din zece sunt doar scurte pentru ca sunt roase. Adânc.
Imi rod unghiile din clasa a 7a. Am facut o pauza in clasa a 12a si in anul II de facultate. Pentru o luna, respectiv doua, au fost frumoase si feminine. Semanau cu cele ale mamei. Nevoia de a le roade e exact ca nevoia de tigara cu care traiesc. Nu sunt dependentă de tigări, nu am fost niciodată, dar simt dorul, cheful, dorinta de le manui, a le gusta si a le inhala. Mă întreb aceasi poveste se aplica si la cola? Adevărul e ca gustul ei mă linişteşte, mă calmează, nu a fost niciodata vorba de sete, dar oare nu sunt acestea măşti la dependente?
Nu am sa scriu despre dependentă , despre detaliile mici din viata de zi cu zi sau despre lucruri feminine si frumoase.
E vorba de mască.
Scriu despre măştile pe care iubim să le purtăm.
Sunt mastile de zi cu zi, masca de dimineată, masca de noapte, masca de iesit la bere, masca de prietenie, masca de intelegere, masca de indiferentă, masca de arogantă, masca de placere, masca de frica, masca de dorinta, masca de minciuna si tipul mastilor continua cu fiecare framantare, atitudine sau gand pe care il avem.
Fiecare mască are un motiv pentru care există, un cusur si un leac bine ascuns in mintea fiecăruia dintre noi.
La început folosirea măştilor e doar o joaca, apoi e o mica satisfacţie pana când învăţam din aceste ele cum sa ne comportam si cum sa reacţionăm făcând teste cu ele si ajungând sa le purtam in geanta atunci când ieşim din casa.
Le selectam apoi dintr-o paleta larga de opţiuni, paleta a cărui volum e direct proporţional cu experienţa in domeniu, criteriile alegerii fiind situaţia, oameni si dorinţa de încercare – care masca merge mai bine aici azi?
Cu toate acestea, nu mă gandesc deloc la ipocrizie sau la persoane cu “doua fete” cand spun de măsti, mi se pare un adevar, o părticică de real ce e in fiecare dintre noi, fie că stă pitit intr-un colt, fie că ne invadează ziua cu mii de culori.

O zi proasta...

Se intampla.
Ne trezim dimineata si la primul pas ne impiedicam de covor, sau daca nu avem covor in camera ne impiedicam de slapii sau adidasii de langa pat. Totul continua cu cateva lovituri mai mult sau mai putin usoare la cot, coapse sau picioare, degete sau frunte doar din cauza pozitiei usii, a dulapului sau a pragului.
Pana aici, lucrurile nu par sa fie atat de grave astfel incat sa adjudeci deja ziua proaspat inceputa ca fiind una proasta.
Mai sunt multe decizii proaste, certuri infantile sau suparari serioase pana cand sa ajungi la concluzia ca “you’re having just a bad day”.
Mai ai de intalnit obstacole precum cazaturi in locuri publice, pierderi de lucruri pretioase, dezamagiri sentimentale sau chiar despartiri dureroase urmate de nereusite si reprosuri la locul de munca. Certuri, inghitituri in sec sau iesiri isterice cand se umple paharul. Furtul telefonului sau al portofelului, verificarea cardului pe degeaba, pentru ca salarul intarzie.
Toate acestea te duc cu gandul la o zi terifianta si oribila in care nu speri decat sa ajungi cat mai repede acasa seara sau dimineata – depinde cat tine ziua in cazul fiecaruia – si astfel greutatile sa se aseze, iar ziua sa ia sfarsit.
Iar cand, in sfarsit, ajungem in punctul in care ne putem tranti in pat si privi spre geam cu gandul de a analiza pentru ultima oara cele intamplate ca apoi sa urmeze uitarea, macar temporara, dam totul pest ecap refuzand treaba asta.
De fapt refuzam sa ne linistitm si sa spunem “nu” unei eventuale fraze de genul “Are sa fie bine”.
Acesta dovedind faptul ca ne place agitatia si dorinta de a avea un motiv pentru care sa pufaim . Sa ne plictisim si sa ne enervam. Sa strigam si sa plangem.
Dovedind astfel, inca o data, ca ne face placere sa ne lingem ranile si sa ne plangem, in loc sa le lasam acolo unde sunt si sa ne mandrim cu ele; pentru ca in fond ele sunt dovada ca am mai trecut peste o zi proasta sau peste o serie de zile proaste, si poate maine am sa tin minte sa trec pe langa usa de la dulap fara sa ma lovesc la tampla.