Uneori ma intreb ce s-ar fi intamplat daca Dumnezeu ar fi creat o lume perfecta. Daca singurul nostru defect ar fi fost faptul ca nu putem fi mai presus decat El. Probabil nu ne-am plange zi de zi de viata pe care o ducem, probabil am fi toti oameni de succes, oameni impliniti.
Nu ar mai exista vagabonti, esecuri, dezamagiri in iubire, suflete pierdute in taramul nimanui si nici frustrati care sa-si spuna ca nu poti face ceea ce ei nici macar nu au incercat.
Daca ar exista o astfel de lume, ar fi de ajuns sa ne uitam in stanga si sa vedem perechea perfecta. Apoi in dreapta la fel. Peste tot chipuri fara defecte. Peste tot in jur ar domina frumusesea, linistea si calmul. Razboaiele si oamenii inselati ar fi basme cu final trist.
Dar nu exista. E mai bine asa. Decat o frumusete eterna prefer o fata plina de riduri la adanci batraneti, care sa reflecte toate incercarile vietii la care am fost supusa. Decat sa stiu ca sunt iubita pana la infinit si inapoi, prefer sa traiesc zi de zi ca si cum ar fi ultima in care voi mai beneficia de aceasta comoara. Decat sa traiesc pentru nimic, intr-o armonie si eterna… plictiseala, prefer sa mor pentru ceva.
Ceva care face din mine un om adevarat. Mai presus de toata perfectiunea. Pentru ca din noroi sa nasc cei mai frumosi nuferi, din esec cele mai marete realizari si din suferinsa cea mai placuta fericire. Fericirea mea. Obsinuta cu sudoare si sacrificii pe care altii nu sunt in stare sa le faca.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu