Se intampla.
Ne trezim dimineata si la primul pas ne impiedicam de covor, sau daca nu avem covor in camera ne impiedicam de slapii sau adidasii de langa pat. Totul continua cu cateva lovituri mai mult sau mai putin usoare la cot, coapse sau picioare, degete sau frunte doar din cauza pozitiei usii, a dulapului sau a pragului.
Pana aici, lucrurile nu par sa fie atat de grave astfel incat sa adjudeci deja ziua proaspat inceputa ca fiind una proasta.
Mai sunt multe decizii proaste, certuri infantile sau suparari serioase pana cand sa ajungi la concluzia ca “you’re having just a bad day”.
Mai ai de intalnit obstacole precum cazaturi in locuri publice, pierderi de lucruri pretioase, dezamagiri sentimentale sau chiar despartiri dureroase urmate de nereusite si reprosuri la locul de munca. Certuri, inghitituri in sec sau iesiri isterice cand se umple paharul. Furtul telefonului sau al portofelului, verificarea cardului pe degeaba, pentru ca salarul intarzie.
Toate acestea te duc cu gandul la o zi terifianta si oribila in care nu speri decat sa ajungi cat mai repede acasa seara sau dimineata – depinde cat tine ziua in cazul fiecaruia – si astfel greutatile sa se aseze, iar ziua sa ia sfarsit.
Iar cand, in sfarsit, ajungem in punctul in care ne putem tranti in pat si privi spre geam cu gandul de a analiza pentru ultima oara cele intamplate ca apoi sa urmeze uitarea, macar temporara, dam totul pest ecap refuzand treaba asta.
De fapt refuzam sa ne linistitm si sa spunem “nu” unei eventuale fraze de genul “Are sa fie bine”.
Acesta dovedind faptul ca ne place agitatia si dorinta de a avea un motiv pentru care sa pufaim . Sa ne plictisim si sa ne enervam. Sa strigam si sa plangem.
Dovedind astfel, inca o data, ca ne face placere sa ne lingem ranile si sa ne plangem, in loc sa le lasam acolo unde sunt si sa ne mandrim cu ele; pentru ca in fond ele sunt dovada ca am mai trecut peste o zi proasta sau peste o serie de zile proaste, si poate maine am sa tin minte sa trec pe langa usa de la dulap fara sa ma lovesc la tampla.
Ne trezim dimineata si la primul pas ne impiedicam de covor, sau daca nu avem covor in camera ne impiedicam de slapii sau adidasii de langa pat. Totul continua cu cateva lovituri mai mult sau mai putin usoare la cot, coapse sau picioare, degete sau frunte doar din cauza pozitiei usii, a dulapului sau a pragului.
Pana aici, lucrurile nu par sa fie atat de grave astfel incat sa adjudeci deja ziua proaspat inceputa ca fiind una proasta.
Mai sunt multe decizii proaste, certuri infantile sau suparari serioase pana cand sa ajungi la concluzia ca “you’re having just a bad day”.
Mai ai de intalnit obstacole precum cazaturi in locuri publice, pierderi de lucruri pretioase, dezamagiri sentimentale sau chiar despartiri dureroase urmate de nereusite si reprosuri la locul de munca. Certuri, inghitituri in sec sau iesiri isterice cand se umple paharul. Furtul telefonului sau al portofelului, verificarea cardului pe degeaba, pentru ca salarul intarzie.
Toate acestea te duc cu gandul la o zi terifianta si oribila in care nu speri decat sa ajungi cat mai repede acasa seara sau dimineata – depinde cat tine ziua in cazul fiecaruia – si astfel greutatile sa se aseze, iar ziua sa ia sfarsit.
Iar cand, in sfarsit, ajungem in punctul in care ne putem tranti in pat si privi spre geam cu gandul de a analiza pentru ultima oara cele intamplate ca apoi sa urmeze uitarea, macar temporara, dam totul pest ecap refuzand treaba asta.
De fapt refuzam sa ne linistitm si sa spunem “nu” unei eventuale fraze de genul “Are sa fie bine”.
Acesta dovedind faptul ca ne place agitatia si dorinta de a avea un motiv pentru care sa pufaim . Sa ne plictisim si sa ne enervam. Sa strigam si sa plangem.
Dovedind astfel, inca o data, ca ne face placere sa ne lingem ranile si sa ne plangem, in loc sa le lasam acolo unde sunt si sa ne mandrim cu ele; pentru ca in fond ele sunt dovada ca am mai trecut peste o zi proasta sau peste o serie de zile proaste, si poate maine am sa tin minte sa trec pe langa usa de la dulap fara sa ma lovesc la tampla.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu