...sa vezi lucrurile din afara, sa aduni piesele pe care le cunosti, sa te joci cu acest mic puzzle, sa umpli cu silicon bucatile ramase nedescoperite doar pentru a avea imaginea ta proprie despre o realitate pe care nu o stapanesti. Ce ciudat sa traiesti vietile altora pentru ca pe a ta nu stii cum sa o traiesti, sa fii un cameleon uman care imprumuta caractere, haine, paturi, case, sa visezi la umbre pe care le desenezi pe perete dupa imaginea cu greu construita din bucati a unor oameni cu care parca cineva te-a obligat sa ramai. Ce ciudat sa joci intr-un film in care toti vorbesc numai tu nu, in care fericirea sta in asteptare iar nimeni nu percepe realitatea ca tine. Ce ciudat sa ai o poveste de spus si nimeni nu are cu ce sa asculte pentru ca toti sunt surzi de la viata creata pentru propriul echilibru fals iar tu ai uitat cum sa spui pentru ca ai tipat prea mult. Ce ciudat e sa iti persecuti eul bolnav de o maladie fizica, sa il legi de caloriferul cald de langa pat, sa il indopi cu siropuri magice si sa il pui sa realizeze cat e de ciudat sa vezi doua filme in filmul tau.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu