Dualitate

Stapanul sau sclavul, frumosul sau uratul, prostul sau desteptul, nervosul sau ghinionistul, între doua certitudini, nastere şi moarte, intotdeauna in dualitate, neputand reprezenta vreuna din extreme.

In stare sa renuntam la multe idealuri, pregatiti sa luptam pentru altele, dar undeva in suflet, pastram neclintita aspiratia spre fericire. Ne mintim ca suntem buni, ca ne aflam pe calea cea dreapta, chiar daca nu stim care este aceea. A fi de o singura parte este poate cea mai frumoasa inchipuire plasmuita de mintea noastra , o umbra propice la care ne adapostim, cand in moalele capului ne bat razele unui soare nemilos, pe drumul între doua certitudini. 

Intodeauna vom schimba taberele, vom fi indecisi, nehotarati, inapti in a ne desprinde de conditia umana care ne supune unor astfel de alegeri. Nu putem sa nu fim duali. Insasi a fi uman presupune acest lucru. Insusi Universul ne vrea asa. 

Tocmai Forta Creatoare doreste sa fim fiinte duale, iar dualitatea aceasta lasa o importanta amprenta asupra caracterului individului. Ea ne face sa uram sau sa iubim, ne face sa fim mai buni sau mai rai, ea ne face sa luam decizia corecta, sau sa gresim in a lua decizii. Datorita ei purtam mastile de lut pe care le aratam lumii, anumitor persoane, sau noua insine. Datorita ei cel de ieri, nu seamana deloc cu cel de azi si nu va semana cu cel de maine. Datorita ei ne aflam intr-o continua transformare, in continua ascendenta sau descendenta pe scara evolutie interioare. Datorita ei fiecare decizie ne influenteaza intreaga viata, fiecare lucru marunt ne schimba. 

Depinde de fiecare dintre noi ce alegeri facem, in ce credem, si ceea ce credem, dar toate acestea trebuiesc facute undeva la granita acestei dualitati umane, pentru a nu fi nici gresit nici corect, pentru a te putea numi uman.