Definitii imaginare

Libertate…libertatea deplina care miroase a primavara si care iti umple plamanii pana la refuz este un lux pe care putini cred ca si l-ar putea permite. Stiu sa am incredere cu siguranta. Incredere in ce pot eu sa fac, cu ce pot ajuta, in potentialul celor pe care ii sprijin. Pentru a-i da voie unui pictor sa ma ajute sa pictez o panza pe care am tinut-o atat de ascunsa in cufarul sufletului meu ar trebui sa fiu putin nebuna, naiva dar in acelasi timp suficient de puternica si increzatoare in mine in primul rand pentru a da drumul la tot suvoiul tinut atat de maiestrit sub control de tristetea pe care am construit-o si cizelat-o inca de mica. Ar insemna sa renunt la duzina de masti la care am lucrat atata timp, cu fiecare regula invatata, limita asumata, bariera acceptata.

Cum as fi eu fara masti?

Tristete...Ciudat cum principiul magnetilor atat de irational isi gaseste mereu logica in realitatea zilnica atat de banala si in acelasi timp complexa. Da, sunt trista…e un sentiment cu care m-am obisnuit atat de mult incat nu stiu cum ar fi sa renunt la el. M-as simti exact cum cred ca se simte cineva care este aruncat in milocul unui amfiteatru plin de oameni – in pielea goala. Asa m-as simti eu fara tristetea mea, cu sufletul dezgolit in fata lumii. Da, poate ca vei abuza de deschiderea pe care o ofer. Nu ar fi insa ceva nou deloc. S-a mai intamplat si nu numai mie pentru ca sunt eu mai speciala. Este o lege nescrisa a omenirii inca de cand am invatat sa mergem biped. Mi-am transformat insa slabiciunea in putere strigand-o mereu sus si tare in fata lumii ca un manifest de protest. Fara ea as fi o panza alba. Panza pe care un infinit de culori ar putea fi puse in cea mai incoerenta ordine. Dar pentru asta mai e nevoie de puterea de a picta si de curajul de a lasa creativitatea sa se exprime.

Masti...Mastile nu apar ca sa vindece nimic, ci doar ca sa protejeze ranile pe care le strangem in suflet inca de cand ne nastem. Eu am strans cu darnicie rani, ba chiar m-am bucurat de ele intr-un mod ciudat si tacut crezand ca fac astfel lumea din jurul meu sa se simta mai bine. Luand totul asupra mea, durerea si tristetea altora, credeam ca pot sa fac bine. Dar nu am facut decat sa fiu egoista. Pe langa faptul ca am luat asupra mea bucati de istorie personala care nu imi apartin, le-am inclus cu atat de multa maiestrie in mine incat nu stiu unde mai sunt EU. Mi-e frica sa renunt la masti pentru ca nu stiu cine este EU. Nu stiu cum sa ii vorbesc si cum sa traiesc cu EU.

Suferinta... scriu pentru ca sufar dar este o suferinta buna. Sunt cicatrici de intelepciune, castigate cu greu si lacrimi multe, cu disperare si in cele din urma resemnare, acceptare si bucurie pentru fereastra clara ce pare sa se deshida in fata mea. Eu sunt acum conturata si perfecta in imperfectiunea mea irepetabila, pregatita sa ma arunc in valtoarea unui dans nebunesc ai carui pasi nu ii cunosc.

Dorinte...Visez la un tango de idei perfect inlantuite, diferite si in acelasi timp complementare care sa curga natural si sa creeze impreuna simfonia suprema. Nu, nu aspir spre acea persoana care sa completeze frazele mele inainte sa temin ideea. Il caut pe el, care sa ma provoace, sa ma contrazica, sa ma motiveze spre dezbatere, negociere si, impreuna, sa pasim din directii opuse spre acea linie de mijloc subtila care inseamna armonie. Care face trecerea de la inlantuirea de idei la inlantuirea de sentimente si trupuri. La perfectiunea reala, construita din frumusete, magie, contrazicere, evolutie si naturalete.