Drum fara prioritate

Sufăr de orgoliul femeii fără obligaţiile traiului în doi, cu o linie a vieţii minuţios creionată, aşa încât cea a inimii să fie întotdeauna un drum fără prioritate. Nu trăiesc doar pentru a-mi satisface capriciile însă muncesc pentru asta. Iar tot ceea ce câştig transform în mici bilete spre o existenţă în alte părţi, experienţe noi, oameni noi, peisaje... şi sunt fericită... trei bătăi ale inimii în plus pe minut, aşa cum au calculat minţile reci ca se întâmpla când eşti fericit.
Drumul inimii, drum fără prioritate, chiar dacă uneori mi-e greu şi am zile, ca aceasta, în care mă prăbuşesc de dor, şi de dorinţă, şi de emoţie.

Dor de dragoste.
Dor de emoţie.
Dor de dorinţă.
Dor de dor.

Iar dorul mi se pogoară în suflet ca o sete şi mă obliga să mă gândesc la iubiri.
Mi-e dor de mari iubiri, în care şi sufletele s-au recunoscut şi trupurile s-au împlinit unul prin celălalt, pentru că numai iubirile mari vor fi argumente ale eternităţii.

Iubirile rare, de care nu avem parte decât o dată într-o viaţă de om.
Iubirile nesfârşite, cu trup şi cu suflet, cu lacrimi şi miracol.
Iubiri adevărate apocaliptice, complete, pline, rotunde.

Cred că iubirea mistuitoare, pasională, este un dar inimilor puternice, mari, care se pot hrăni din sine, se pot distruge pe sine şi se pot reînvia, redescoperindu-se şi reconstruindu-se din propriul jăratic.

Cred că fiecare dintre noi păstrează o odaie a sufletului, nemăturata de nisipul încălţărilor unei iubiri din trecut, neaerisită ca să nu se piardă izul de sudoare al unor atingeri pătimaşe.

Drumul inimii, drum fără prioritate, sunt o femeie, trează, lucidă, inacceptabil de trează şi cred ca nu o să mai trec niciodată prin asta pentru că acum ştiu că nu contează bărbaţii din viaţa mea ci viaţa din bărbatul meu.