Pe dos...

Cum ar fi sa ne trezim intr-o dimineata cu interiorul in exterior si invers? Adica, sentimente, idei, ganduri ascunse pe dinafara si, pe dinauntru, sa ne imbracam hainele, sa ne machiem chipurile, sa ne punem bijuteriile preferate? Sa fim judecati dupa exterior, cum se intampla intr-o lume “normala”, numai ca exteriorul sa fie personalitatea noastra, descoperita de toate mastile, fara posibilitatea de a minti? Si nimeni sa nu ia in seama interiorul, ultima haina aparuta pe piata, cu eticheta care-i demonstreaza superioritatea, machiajul care poate transforma si infrumuseta pe oricine si bijuteria care iti ia ochii? Cum ar fi sa nu ne mai putem ascunde in spatele unui manechin, pe care sa-l impopotonam si sa ne laudam cu el? Cum ar fi sa trebuiasca sa fim luati in seama pentru ce gandim si simtim, sa nu ne mai putem preface? Speriati, cred ca am lua-o care incotro, am innebuni, ar fi sinucideri in masa, lumea s-ar duce de rapa. Versuri imbecile precum fashionable sensitive, but too cool to care sau i’m a fashion victim nu ar mai exista. Ne-am preocupa mai mult de cum gandim, de cum sa nu mai barfim, sa nu ne mai prefacem ca sa ne adaptam circumstantelor. O lume ca asta e utopica, oamenii nu sunt in stare de asa ceva. 
Ei isi iau manechinele, se ascund in interiorul lor si sunt multumiti ca sunt cei mai cool, kinky, trendy, fashionable sensitive. Asa e mai usor. Manechinul e perechea mea, eul meu exterior, the thing i’m proud of.