Din sticla

Dupa ce-ai stat atata vreme inchis, ti-ai facut casuta pe dianuntru, ai adaugat si o gradina, gradina ai umplut-o cu flori minunate, ai adus si animale, animale vrajite, sa fiu bine-inteleasa, vine cineva si te zgandareste: hai, iesi de acolo, paseste in lumea de-afara. 

Ce-i acolo? De ce sa ies? Nu vreau, inauntrul meu e asa de bine, e linistitor, pluteste si ma leagana, inauntrul meu are grija de mine, e fermecat si ma ajuta sa devin invizibila cand supararea ma ataca, mai mult: imi explica de ce lucrurile se intampla asa cum se intampla, ma sfatuieste si nu ma lasa nici macar sa ma zgarii. 

E ca un clopot de cristal magic, oamenii ma pot vedea inauntrul lui, pot vorbi cu mine, eu pot raspunde inapoi, dar atunci cand simte primejdia, incepe sa ma zideasca, sa nu mai ajunga la mine sunet, miros sau imagine. Ma lasa sa ajung la lucrurile care-mi plac cel mai mult, imi tine amintirile frumoase in cufere, pe cele urate si rele le elimina printr-o gura de scurgere ca un hau mare si negru, pe unde, daca as trece, as ajunge in lumea exterioara care-mi repugna si care ma va transforma intr-un alt soi de creatura. Din cand in cand, cate o creatura vrea sa ajunga la mine si eu imi fac datoria si ii explic: nu poti, n-ai cum, mi-am cladit interiorul numai pentru mine, altcineva nu-l va pricepe si-l va strica, clopotul se va supara pe mine si ma va trimite afara prin gura aia de scurgere, care-mi da cosmaruri nopatea. Creatura insista, insista si acum intervine clopotul meu magic: uneori, din timp in timp, se lasa impresionat si el de cate o creatura, pe undeva pe acolo, cand s-a cladit (caci s-a cladit singur) a pus si 2-3 sentimente umane, asa, ca sa ma inteleaga mai bine si sa se muleze perfect peste toate visele mele si ma lasa sa-mi scot nasucul afara (asa mi-a zis el, ca prin miros o sa-mi dau seama daca vreau afara sau inauntru: inauntrul meu miroase a placinta cu branza si ravase pe care-o facea mamaia, exteriorul a canal), sa ma ranesc un pic si sa-mi dau seama ca el e cel mai bun, clopotul meu magic. 

Imi vindeca ranile mai apoi si mai adauga ceva si mai frumos inauntrul meu, ca sa ma faca sa zambesc, sa uit de creatura, oricum vor sa te scoata afara numai ca sa se simta ca un salvator, crede creatura ca tu aici esti neajutorata si vrea sa se simta mai bine fata de ea insasi, imi explica el. Eu ma simt bine in convalescenta, ies in gradina mea, ma leagana, ma tine strans si-mi spune povesti si mai pun o caramida, sa-mi zidesc clopotul, sa nu ma mai vada nimeni din-afara, oricum n-ar intelege.