As vrea...II

Aici as fi vrut sa fie vorba despre fericire, despre ce inteleg eu ca e fericirea, despre cum ar trebui sa te porti cu ea ca sa nu se supere si sa dispara sau, dimpotriva, sa se faca tot mai mare si sa te doboare, pentru ca, intrat atat de adanc in viata de zi cu zi, in banalitate si in micile rautati cotidiene (care fac mult mai mult rau decat o rautate mare-mare, pentru ca se aduna, multe-multe, par inofensive, dar lucreaza fara sa-ti dai seama, pana te doboara, ca un fel boala, al carei singur medicament este nesimtirea), nu poti sa duci singur o senzatie atat de coplesitoare cum e acea fericire. Probabil de aceea trebuie sa o imparti cu cineva, sa-l faci partas, sa care alaturi de tine la sacul fara fund al acestei minunatii, care te vrajeste, te leaga, te face sclav, far-de-ea nu mai poti continua. Nu pot sa va povestesc de fericirile mele marunte, le-am pierdut sau le-au rontait rautatile alea mici si cotidiene.

As fi vrut sa va explic voua, oamenilor far’ de care nu pot continua, de ce sunteti asa pentru mine, de ce astept mai mult de la voi, de ce sunt mai dura, de ce atunci cand imi aruncati un zambet sau un multumesc ma simt inegalabila si de neatins, de ce va cer atat de mult si cat va pot aprecia eu de tare, ca pe niste pietre pretioase rare, cu care pot face vraji si cu ajutorul carora ma pot scoate din lumea asta urata si prinsa de banalitati si mici rautati. As vrea sa va spun ca lucrurile nerostite sunt acolo in mine, si tocmai de aceea nu se sparg si nu se pierd, pentru ca le tin in mine, se adauga la un sirag care va face pe zi ce trece tot mai frumosi. Nu pot, n-am descoperit inca limbajul pe care sa-l folosesc si sa exprime exact tot ce e in mine.

As fi vurt sa-mi controlez reactiile, sa fiu toata un zambet si-o bucurie, sa vina lumea la mine si sa dau, sa dau si sa dau, sa vad mii de luminite in ochii vostri. As fi vrut sa va bucur cu lucrurile pe care le-am cautat atent, ca sa le impart cu voi, dar nu iesa decat indicii care pot sa va indrume astfel incat, data viitoare sa reusiti singuri si sa va bucurati si mai mult, sa simtiti acea fericire mare-mare si s-o puteti imparti cu cineva, ca nu care-cumva sa va doboare.

Pana descopar calea pe care toti acesti as fi vrut o sa devina am putut, cer rabdare, grija si din cand in cand, o imbratisare. Si daca n-or veni acestea, e bun si-un zambet, contureaza frumos acea fericire mare-mare.