Tribute to friendship

Am fost educatata si m-am autoeducat pana acum ca un om "sensibil" este un om slab - daca un om nu se poate descurca de unul singur atunci cand se afla in momente dificile (mai ales din punct de vedere emotional) inseamna ca nu esti suficient de puternic si suficient de stapan pe tine pentru a face fata consecintelor faptelor tale sau vicisitudinilor vietii.

M-am obisnuit sa ma inconjor de oameni pe care ii puteam eu ajuta, carora le puteam inveseli ziua prin cele mai mici surprize.

DA! Imie este mult mai usor sa fiu o buna prietena decat sa accept o mana intinsa prieteneste sau un umar de suport. Imi este dificil sa ma dezgolesc in fata unei alte persoane emotional si sentimental, sa las frau liber si sa incerc sa temperez cat se poate micul dictator din capul meu care este mereu obsedat de a detine controlul si de a pastra bine fixata masca impenetrabila de dura, de "I can handle everything".

Prietenii se schmba si se transforma odata cu noi, insa cel mai mult se modeleaza de-a lungul vietii conceptul persnal despre prietenie.

Daca la gradinita cel mai bun prieten al meu era colegul care dormea in patul de langa mine si imi facea cadou pe furis desertul lui de la masa de pranz sau mici braduti parfumati de pus in masina ("imprumutati" bineinteles din Dacia familiei), la scoala prietena cea mai buna imi era evident si colega de banca - imparteam orice si petreceam aproape fiecare clipa impreuna. Liceul a fost perioada grupului de prietene. Cele 4 prietene care formau un cerc exclusivist, cu gesturi si amintiri comune, cu secrete nevinovate impartasite in prag de seara "la scara".

In facultate s-a pastrat tiparul cercului de prietene insa s-a modificat distributia, iar eu ca un actor de succes am trecut cu brio examenul adaptarii la noul mediu. Caracteristici comune, necesitatea initiala de acomodare la impartirea spatiului personal cu alte 4 fete, necesitate ce apoi s-a transformat in placere si obisnuinta, ajungand pana la dificultatea de a ne separa cararile de adulti la finalul povestii parcurse impreuna.

Fiecare dintre aceste prietenii a dainuit de-a lungul anilor. Desi nu ne mai intalnim atat de des, faptul ca am facut o parte din drum impreuna fost atat de norocoasa sa le am alaturi de mine si sa ma ajute sa pictez cate putin din tabloul meu.

La un moment dat insa, cand lumea s-a clatinat tare si luminita de la capatul tunelului viselor mele a parut ca paleste (si inca nu sunt sigura daca e o pana de curent sau chiar se stinge), abia atunci am pus putin pe hold tot amalgamul de evenimente, ganduri, trairi si emotii care ma bombardeaza constant si m-am uitat in jur.

Am vazut cat de norocoasa sunt sa am alaturi oameni care nu spun nimic, nu afiseaza zambete comode de incurajare si nu dau "sfaturi".

Unii imbratiseaza cand te astepti mai putin, sau chiar daca in povestea lor tocmai a pornit o avalansa se opresc sa te intrebe ce mai faci, ba chiar sunt unii care nu fac decat sa apara iminent in calea ta sau sa te sune la miez de noapte pentru ca si-au adus aminte de lista pe care am semnat-o impreuna candva demult, altii apar in prag cu un zambet timid si o invitatie la film- acasa la tine, in patul tau mare cu muuuulte perne - ea aduc imbratiseara, caldura,zambet si somn linistit.

Dar dintre toti acestia numai o persoana e speciala...e foarte diferita de mine, dar nu imbinarea dintre ying si yang conduce la intreg si la perfectiune?:D

Cine altcineva ma poate scoate din sarite proband muuulte haine pe care nu le cumpara doar ca sa se simta mai bine si apoi merge cu mine la o inghetata exact inainte de a se inchide mall-ul? Sau cine imi explica de ce este enervant sa ii ia cineva din farfurie exact atunci cand este cu mana pe cartoful prajit din fata mea, sau pe paharul de suc, sau pe....Cand sunt cu bateria pe minus cine ma face curioasa cu o asa zisa surpriza iar a doua zi imi strecoara in palme o masca de fata relaxanta (exact din aceea pe care e prospectam la sesiunea de see-shopping dinainte de salariu), sau un sirag de margele (magice e clar), sau un Kinder country pe scaunul masinii (pe care nu l-am observat si l-am descoperit mult mai tarziu, gata topit).

Mai presus de toate aceste clipe de magie pe care mi le daruieste este alaturi de mine tacut atunci cand ma astept mai putin, exact cand credeam ca nu mai ajunge, asteapta cuminte langa mine greaua incercare povestind cu daruire despre dentina de calitate ;;) si-mi intinde o mana sincera cand o fac eu pe viteaza.

Multumesc missy! >:D<

This is from me to a true magic friend...

Stuck in the moment...

Da...nu am mai scris demult, insa am atat de multe de spus, de scos din mine incat simt ca se imbulzesc sa iasa si se blocheaza toate undeva in gat, unde s-a format un nod mare care ma face sa simt ca ma sufoc intr-un amalgam de lacrimi, furie, idignare si teama.

De ce iubim...?

Pentru ca suntem totusi in luna iubiriii, cu toate ca mi se par aberant sa ne lasam antrenati intr-un joc de marketing kitchos care reduce iubirea si dragostea la inimioare, rosu si ingerasi, nu pot sa numa gandesc la toate motivele pentru care iubesc si in acelasi timp caut iubirea (si sunt iubita...sper:P):
1. senzatia de "fluturi in stomac"
2. fastaceala placuta atunci cand se intalnesc pe neasteptate privirile
3. parfumul pe care nu il poti defini dar stii sigur ca ii apartine
.....................................................
Dar cum in perioada asta eu incep sa ma indragostesc pe zi ce trece mai mult de cea mai importanta persoana din viata mea:EU, culmea, de data asta fara sa-mi mai fie teama de a nu parea egoista...am descoperit doua filmulete dragute si oarecum adevarate:

si bineinteles dar mai ales:


Da. Invat sa iubesc si femeia si barbatul din mine pentru ca ambii sunt parti ce ma definesc, iar femeia incepe sa isi faca din ce in ce mai simtita prezenta si ma incanta micile toane pe care incep din cand in cand sa le am, cochetaria pe care o descopar abia la varsta de 24 si placerea de a fi din cand in cand vulnerabila, fragila si copilaroasa.

Revolutie legislativa

Ce bine ar fi sa existe intr-adevar o astfel de initiativa legislativa...oamenii ar fi "constransi" sa se casatoreasca doar din dragoste. Cum se pot insa verifica sentimentele si sinceritatea lor? Ar fi infiintata o "politie a iubirii"?

Despre prietenie ....

Pentru ca "rasfoiam" intrnetul in seara mea de relaxare inainte de un program supraincarcat pe viitoarele doua saptamani, iar Mircea Eliade mi-a iesit in cale intr-un moment cum nu se putea mai potrivit...am preluat de aici un fragment din scrierile lui Mircea Eliade. M-am gandit mult timp zilele acestea la sinceritate, prietenie, transformarea relatiilor dintre oameni pe parcursul vietii...iar odata cu deschiderea noului meu cont de facebook...am facut o mica incursiune in adolescenta mea, rememorand prieteniile pe care le-am inchegat, care s-au transformat si chiar destramat de la sine....

Se spune ca a fi sincer inseamna a nu ascunde nimic celuilalt, a te deschide tot. Este exact, dar criteriul acestei sinceritati il are intotdeauna celalalt, nu tu. Esti considerat sincer nu "cand nu ascunzi nimic" celuilalt, ci cand nu ascunzi ceea ce asteapta de la tine sa ascunzi. Este poate paradoxal, dar asa e; sinceritatea ta nu se verifica prin tine, ci prin celalalt. Esti considerat sincer numai atunci cand spui ceea ce vrea si ceea ce asteapta altul de la tine sa spui.

Daca ii marturisesti unei prietene ca e frumoasa si inteligenta, in timp ce ea nu e nici una nici alta, nu esti sincer. Daca ii spui ca e urata si foarte putin desteapta, esti sincer. Dar marturiseste-i ca toate acestea n-au absolut nici o importanta, ca altele sunt lucrurile pe care ai dori sa i le spui, ca isi macina timpul intr-un mod stupid, ca traieste o himera, ca viseaza la lucruri ce o indeparteaza de adevar si de fericire atunci sigur nu esti nici sincer, esti nebun.

Este poate ciudat, dar ne temem de o lume "defavorabila", de un mediu strain, cu care nu putem comunica, fatza de care nu putem fi "sinceri". Pentru a nu fi singuri vrem ca lumea sa fie sincera cu noi. Doar sinceritatea ne da aceasta certitudine ca suntem inconjurati de prieteni, de oameni care ne iubesc, ca nu suntem singuri. De aceea in ceasurile de mare singuratate se fac cele mai multe confesiuni, se deschid sufletele, oamenii se cauta unul pe altul: tocmai pentru a anula acel sentiment al izolarii definitive. Sinceritatea este si ea, ca atatea altele, un aspect al instinctului de conservare. De fapt, sinceritatea participa la acea complicata clasa de sentimente si orgoliu ce se numeste prietenie si care, trebuie sa recunoastem, constituie unul dintre cele mai serioase motive de a iubi viata.

In prietenie se intampla acelasi lucru: esti iubit nu pentru ceea ce esti tu, ci pentru ceea ce vede si crede prietenul tau in tine. Tu, omul, esti sacrificat intotdeauna. Esti iubit nu pentru tine, ci pentru ceea ce poti da, ceea ce poti justifica, verifica, contrazice sau afirma in sentimentele prietenului. Si nu te poti plange, pentru ca si tu faci la fel; toata lumea face la fel.

Ceea ce intristeaza oarecum intr-o prietenie este faptul ca fiecare dintre prieteni sacrifica libertatea celuilalt. Prin "libertate" inteleg suma posibilitatilor lui, vointa lui de a se schimba, de a se modifica, de a se compromite. Esti iubit pentru ca prietenii s-au obisnuit cu tine sa te vada pe strada, sa te intalneasca la un anumit local sau pe terenul de sport, s-au obisnuit sa mergi cu ei la cinematograf, in vizita la cunostinte, sa-ti placa, in general, ceea ce la place si lor, sa gandesti, in general, ceea ce gandesc si ei. Unde esti tu in toate aceste sentimente ale lor? Esti descompus, distribuit si asimilat dupa vointa sau capriciul lor; iar tu faci la fel. Daca intr-o zi vrei sa faci altceva decat ceea ce se asteapta de la tine sa faci, atunci nu mai esti un bun prieten, atunci incomodezi, obosesti, stanjenesti. Cateodata esti tolerat; aceasta e tot ce poate oferi dragostea prietenilor tai libertatii tale: toleranta.

Zilele trecute incercam sa vorbesc cu cativa prieteni despre moarte, iar ei parca mi-ar fi spus: "Draga, fii serios si lasa prostiile la o parte!". Ei nu intelegeau ca ceea ce le apare lor drept prostii poate insemna pentru mine o problema esentiala. Si atunci m-am intrebat ce ar spune prietenii mei daca as savarsi un act compromitator, dar cerut urgent de libertatea mea? Si mi-am dat seama ca n-ar judeca schimbarea din punctul meu de vedere. Ei n-ar incerca sa treaca o clipa in mine, ca sa imi inteleaga nebunia. M-ar decreta nebun, m-ar tolera s-au m-ar lasa singur. In nici un caz n-ar trece in mine. Or, dragostea adevarata nu insemna decat aceasta completa renuntare la individualitatea ta pentru a trece in celalalt.

O prietenie nu se verifica numai prin libertatea pe care i-o acorzi celuilalt. A ajuta pe un prieten la nevoie, a-l incalzi cu mangaierile tale, a-l inconjura cu "sinceritatile" tale nu inseamna nimic. Altele sunt adevaratele probe ale prieteniei: a nu-i incalca libertatea, a nu-l judeca din punctul tau de vedere (care poate fi real si justificabil, dar poate nu corespunde experientei destinului celuilalt), a nu-l pretui prin ceea ce iti convine sau te amuza pe tine, ci pentru ceea ce este, pentru el insusi, prin ceea ce trebuie el sa realizeze ca sa ajunga un om. Iar nu un simplu manechin.

Toate acestea insa nu ti le cere nimeni, dupa cum nimeni nu-ti cere adevarata sinceritate, ci numai acea sinceritate pe care o doreste el. Nu uitati ca intr-o prietenie nu conteaza numai ceea ce ia celalalt. Fiecare luam mai putin decat ar trebui. Acesta este marele nostru pacat: ca nu ne e sete de mai mult, ca ne multumim cu sferturi; de aceea avem fiecare dintre noi atata spaima de ridicol. Nu numai ca nu dam cat ar trebui, dar luam cu mult mai putin decat ni se ofera.

Printre bucati de mine....

Da....clar nu e comod sa sap la baza sufletului si sa imi dau voie sa vad lucruri la care am incercat sa nu ma gandesc si senzatii sau sentimente pe care am incercat sa le ignor atata timp. Deocamdata sunt destul de confuza privitor la tot ce se intampla cu mine. Viata de zi cu zi reuseste inca sa ma agite, sa ma tina "la foc automat" insa atunci cand ajung acasa si intru in cada cu apa fierbinte totul se limpezeste.
Agitatie, teama, nervozitate, frustrari, oboseala...toate dispar ca prin minune si nu ramane decat clipa, suspendata undeva intre luciul apei si aburul albicios de deasupra. Ma uit in oglinda si vad o panza goala, insa nu este un gol care ma sperie.
Este pajistea verde de la marginea padurii care iti ofera un orizont mult mai larg, mai luminos, mai colorat...necunoscut dar in acelasi timp imbietor.

Mirona de ieri....pana azi....spre maine

“Mi-era dor de iubire…un dor vechi si cumplit…si poate o veche teama de a trece prin viata fara sa traiesc, fara s-o fi trait! Mangaieri, sarutari, cuvinte bune si dulci, ca miezul de paine calda, cuvinte patrunzatoare, rascolitoare, ca parfumul tuberozelor; ma incredintam iar ca fericirea exista. Era fragila clipa….” mai ales ca "toţi suntem mari actori. Numai că jucăm ca pe vremuri, cu măşti."

 

si apoi incetisor...fara sa-si dea seama...simte ca:

"Nu! Nu mai vreau să renunţ la orele mele de reflecţie şi vis, la acele plimbări fără ţintă, la clipele asfinţitului care picură liniştite pe fereastră, la noaptea care mă aşteaptă ca o veche prietenă şi-mi dă umărul ei catifelat, destul de larg pentru toate tristeţile mele", pentru ca "greşeala pe care o face fiecare dintre noi este că se gândeşte prea mult la micile lui înfrângeri, la dorinţele lui personale şi prea puţin la acest miracol care e viaţa, la obligaţia pe care o avem faţă de ea, obligaţia de a o face mai frumoasă, mai bună..."

Pentru a vedea ca prin ceata ca:

“Viaţa îţi răspunde la orice întrebare… Numai dacă ai să o iei în piept aşa cum trebuie, cinstit şi cu încredere în forţele tale!”