Am citit undeva intr-un calendar magic ca nu poti intelege fericirea de a avea tot ceea ce ai decat dupa ce le pierzi si apoi Universul iti ofera sansa de a le recastiga. Doar asa poti sa apreciezi adevarata vaoare a lucrurilor, oamenilor, emotiilor care te inconjoara si mai ales valoarea de OM pe care o ai.
Dar fara a mai incerca sa ma ascund vorbind la persoana a III a singular...adresandu-ma indirect oglinzii "EU" ascunsa dupa un perete impersonal.
Imi este atat de greu sa spun ca incepe sa imi placa de mine, de noul impuls creativ si energetic pe care il simt? Realizez acum ce poate mi s-a spus de catre altii de cateva ori (bine, de mai mult ori) ca ma pierd in incercarea de a "salva pierduti" si a ma cobora la niveluri inferioare pentru ca apoi sa imi fie greu sa raman la acel nivel si in acelasi timp sa imi accept calitatile si plusurile care ma diferentiau si ma faceau sa ma simt intrusa in medii in care nu numai ca stagnam dar ma si sufocam in acelasi timp.
Inteleg acum cat de hranitor e pentru suflet si pentru creier un mediu in care ma pot dezvolta si manifesta asa cum simt si cum pot. E reconfortant un mediu in care nu sunt nevoita sa aleg un vocabular simplist pentru a evita sa fiu neinteleasa.
Dupa o experienta de invatare pe toate planurile nu pot decat sa ma bucur de linistea sufleteasca pe care am primit-o cadou, acceptarea propriilor actiuni si sinceritatea fata de mine (bine, inca sunt in proces de recunoastere a Sinelui, acceptand in primul rand EU-l).
Exercitiul meu de defulare in virtual pare sa se transforme intr-un exercitiu de crestere si dezvoltare auto-dirijata, desi nu pot nega sprijinul Universului care imi trimite neincetat resurse, situatii si persoane care ma surprind si imi spun ceea ce eu nu am curajul inca sa admit.
MULTUMESC
