Dincolo

Te-ai intrebat ce este dincolo de tine?
Dincolo de mintea si scenariile tale?
Dincolo de vitrinele pline de lucruri stralucitoare si scumpe pe care ti le doresti dar mereu ai altceva de facut cu banii, mult mai urgent si mult mai practic?
Dincolo de oamenii pe care ii iubesti sau ii urasti, de oamenii pe care ii cunosti sau nu i-ai cunoscut inca, dincolo de griji si fericire?
Dincolo de timpul pe care il consumi si dincolo de timpul ce te consuma?
Dincolo de locuri si mase de oameni ce iti starnesc instant sentimentul de agorafobie?
Dincolo de frica de singuratate, de esec, de iubire sau de oameni?
Dincolo e moartea. Moarte peste tot, in toate formele ei, cu toate mastile ei: moartea corpului, moarte creierului, moarte sufletului, moartea naturii.
Toate acele lucruri inainte de moarte vor doar sa ne tina mintea ocupata, sa nu avem timp sa ne gandim, sa incercam sa traim facand abstractie de ea. Ea este singurul adevar cert pe care nimeni nu vrea sa il afle. Si nu, nu m-am transformat intr-un fel de hedonista a mortii, nu dezvolt placeri pentru ea, dar intr-o lume nesigura ea e capatul sigur. E capatul la care ne vom intalni la final, chiar daca nu am ajuns sa ne cunoastem.
Oare cati ne intrebam ce se afla dincolo de noi?
Ce ne rezerva Universul dupa "Marea Trecere"?

Dualitate

Stapanul sau sclavul, frumosul sau uratul, prostul sau desteptul, nervosul sau ghinionistul, între doua certitudini, nastere şi moarte, intotdeauna in dualitate, neputand reprezenta vreuna din extreme.

In stare sa renuntam la multe idealuri, pregatiti sa luptam pentru altele, dar undeva in suflet, pastram neclintita aspiratia spre fericire. Ne mintim ca suntem buni, ca ne aflam pe calea cea dreapta, chiar daca nu stim care este aceea. A fi de o singura parte este poate cea mai frumoasa inchipuire plasmuita de mintea noastra , o umbra propice la care ne adapostim, cand in moalele capului ne bat razele unui soare nemilos, pe drumul între doua certitudini. 

Intodeauna vom schimba taberele, vom fi indecisi, nehotarati, inapti in a ne desprinde de conditia umana care ne supune unor astfel de alegeri. Nu putem sa nu fim duali. Insasi a fi uman presupune acest lucru. Insusi Universul ne vrea asa. 

Tocmai Forta Creatoare doreste sa fim fiinte duale, iar dualitatea aceasta lasa o importanta amprenta asupra caracterului individului. Ea ne face sa uram sau sa iubim, ne face sa fim mai buni sau mai rai, ea ne face sa luam decizia corecta, sau sa gresim in a lua decizii. Datorita ei purtam mastile de lut pe care le aratam lumii, anumitor persoane, sau noua insine. Datorita ei cel de ieri, nu seamana deloc cu cel de azi si nu va semana cu cel de maine. Datorita ei ne aflam intr-o continua transformare, in continua ascendenta sau descendenta pe scara evolutie interioare. Datorita ei fiecare decizie ne influenteaza intreaga viata, fiecare lucru marunt ne schimba. 

Depinde de fiecare dintre noi ce alegeri facem, in ce credem, si ceea ce credem, dar toate acestea trebuiesc facute undeva la granita acestei dualitati umane, pentru a nu fi nici gresit nici corect, pentru a te putea numi uman.

Despre vise

Partea cea mai frumoasa a unei nopti nedormite este gandul la ce ai putea sa faci in viitorul apropiat. Si uite asa incepem sa ne facem planuri. Acestea sunt planurile pe care cu totii vrem sa le finalizam cu bine. Si mai frumos este cand stai o noapte intrega nedormit si sa visezi cu ochii deschisi inainte unui examen important. Si cand oboseala incepe sa isi spuna cuvantul, incepem sa visam cu ochii aproape inchisi. Sau cu ei mai mult deschisi. Cu totii visam cu ochii deschisi si desi uneori pare imposibil sa reusim, speram din tot sufletul sa reusim sa ne transpunem visul in realitate. Dar daca ne dorim putem reusi. "Imposibilul" nu este niciodata cu adevarat imposibil. Daca nu reusesti sa iti implinesti un vis inseamna ca nu te-ai straduit indeajuns de mult, inseamna ca nu tu-ai dorit indeajuns de mult, inseamna ca nu ai muncit indeajuns de mult pentru a obtine ceea ce iti doresti. Sau cel putin asta credeam inainte de rasarit. Noapte ne face pe toti visatori. Dimineata ucide incetul cu incetul fiecare vis. Cand observi ca visul tau depinde de fiecare lucru pe care il faci, cand deja esti prea plictisit sa mai incerci sa obtii ceva, prea obosit, cand iti dispare cheful,  abia atunci iti dai seama cat de departe este cu adevarat visul tau de realitate. Si atunci chiar iti primesti o palma de la realitate. Intri in panica. Incepi sa fi din ce in ce mai speriat. Dar pana la urma toate trec. Fie ca se va sfarsi bine, fie ca se va sfarsi rau, important este sa visam indeajuns de mult si sa incercam sa ne indeplinim fiecare vis...

Din exterior

Cat de interesant poate fi sa privesti o discutie din exterior atunci cand reusesti sa te detasezi complet de subiectul dezbatut. Atunci cand privesti oamenii ca pe niste mici cobai care se bat pe bucatica de branza aruncata de un cercetator dornic de noi descoperiri. Si asa incepi incetul cu incetul sa le analizezi comportamentul, sa le analizezi reactiile. Incepi sa fi atent la detalii, pentru ca ele fac diferenta, pentru ca ele conteaza. Incepi sa le studiezi minutios gesturile, sa le descoperi personalitatile. Diferite tipuri umane in plina contradictie, in plin razboi. Argumentele sunt deja irelevante.
Acum pentru tine ca observator conteaza doar cine va reusi sa castige bucatica de branza. Cine isi va demonstreaza superioritatea. Conteaza ce poti invata din actiunile lor care sfideaza de multe ori logica umana. Ai in fata conditia umana intr-o situatie de competitie.
Incepi sa inveti de la fiecare lucruri noi. Caracterul individual incepe sa se imprime in structura ta interioara, in personalitatea ta. Si asa, incetul cu incetul incepi sa te conturezi, sa prinzi culoare in functie de actiunile celor din jur. Incepi sa te formezi ca individ, ca om. Incepi sa cunosti oamenii cu adevarat. Ce poate fi mai interesant decat sa poti studia detaliile din exterior? Partea si mai interesanta este aceea ca in timp ce tu analizezi comportamentele unora, altii pot analiza comportamentul tau.
Si uite asa, rand pe rand, privim lumea fie din exterior, fie din interior. Cu totii suntem fie cobai fie cercetatori cel putin o data in viata. Acum depinde doar de noi cum alegem sa privim lumea, cum alegem sa analizam detaliile. Totul depinde de noi ....

Modele

Omul si firea sa critica sunt ceva inseparabil. Cu totii criticam atunci cand ceva nu ne place, atunci cand ceva nu corespunde cu conceptul nostru de estetic, atunci cand ceva nu corespunde cu modul nostru de a percepe lucrurile care ne inconjoara. Toata lumea critica. Criticam politicieni, criticam muzica, criticam literatura, criticam arta, criticam orice. Multi dintre noi nici macar nu stim ce criticam, dar o facem. Aparent suntem experti in toate domeniile, cand de fapt, de cele mai multe ori, nu detinem nici macar minimul de cunostinte necesare despre ceea ce criticam. Partea urata a lucrurilor este aceea ca apar din ce in ce mai multi critici si din ce in ce mai putine modele. Iar noi, oamenii, si in special copiii, avem mai multa nevoie de modele de urmat decat de critici. Criticii de duzina de astazi nu pot fi modelele de care avem atata nevoie. Ma regasesc si eu printre cei ce cauta un model demn de urmat.
Dar unde sa il caut?
In cine sa vad o personalitate demna de urmat?
Cine are un sistem de valori care sa ma determine sa-l iau drept model? Sunt intr-o continua cautare...
Dar pana atunci am ales sa iau mici bucati din fiecare si sa imi construiesc propriul model!

Despre masti din nou

Imi pare ca in seara asta am mainile slabe, incep sa fie lungi si umane.
Cu oase proeminente si vene foarte vizibile.
Imi place sa ma uit la ele cum tastează.
Sunt subtiri cand vreau sa le vad subtiri si sunt groase cand sunt prost dispusă.
Am unghiile scurte, iar şapte din zece sunt doar scurte pentru ca sunt roase. Adânc.
Imi rod unghiile din clasa a 7a. Am facut o pauza in clasa a 12a si in anul II de facultate. Pentru o luna, respectiv doua, au fost frumoase si feminine. Semanau cu cele ale mamei. Nevoia de a le roade e exact ca nevoia de tigara cu care traiesc. Nu sunt dependentă de tigări, nu am fost niciodată, dar simt dorul, cheful, dorinta de le manui, a le gusta si a le inhala. Mă întreb aceasi poveste se aplica si la cola? Adevărul e ca gustul ei mă linişteşte, mă calmează, nu a fost niciodata vorba de sete, dar oare nu sunt acestea măşti la dependente?
Nu am sa scriu despre dependentă , despre detaliile mici din viata de zi cu zi sau despre lucruri feminine si frumoase.
E vorba de mască.
Scriu despre măştile pe care iubim să le purtăm.
Sunt mastile de zi cu zi, masca de dimineată, masca de noapte, masca de iesit la bere, masca de prietenie, masca de intelegere, masca de indiferentă, masca de arogantă, masca de placere, masca de frica, masca de dorinta, masca de minciuna si tipul mastilor continua cu fiecare framantare, atitudine sau gand pe care il avem.
Fiecare mască are un motiv pentru care există, un cusur si un leac bine ascuns in mintea fiecăruia dintre noi.
La început folosirea măştilor e doar o joaca, apoi e o mica satisfacţie pana când învăţam din aceste ele cum sa ne comportam si cum sa reacţionăm făcând teste cu ele si ajungând sa le purtam in geanta atunci când ieşim din casa.
Le selectam apoi dintr-o paleta larga de opţiuni, paleta a cărui volum e direct proporţional cu experienţa in domeniu, criteriile alegerii fiind situaţia, oameni si dorinţa de încercare – care masca merge mai bine aici azi?
Cu toate acestea, nu mă gandesc deloc la ipocrizie sau la persoane cu “doua fete” cand spun de măsti, mi se pare un adevar, o părticică de real ce e in fiecare dintre noi, fie că stă pitit intr-un colt, fie că ne invadează ziua cu mii de culori.

O zi proasta...

Se intampla.
Ne trezim dimineata si la primul pas ne impiedicam de covor, sau daca nu avem covor in camera ne impiedicam de slapii sau adidasii de langa pat. Totul continua cu cateva lovituri mai mult sau mai putin usoare la cot, coapse sau picioare, degete sau frunte doar din cauza pozitiei usii, a dulapului sau a pragului.
Pana aici, lucrurile nu par sa fie atat de grave astfel incat sa adjudeci deja ziua proaspat inceputa ca fiind una proasta.
Mai sunt multe decizii proaste, certuri infantile sau suparari serioase pana cand sa ajungi la concluzia ca “you’re having just a bad day”.
Mai ai de intalnit obstacole precum cazaturi in locuri publice, pierderi de lucruri pretioase, dezamagiri sentimentale sau chiar despartiri dureroase urmate de nereusite si reprosuri la locul de munca. Certuri, inghitituri in sec sau iesiri isterice cand se umple paharul. Furtul telefonului sau al portofelului, verificarea cardului pe degeaba, pentru ca salarul intarzie.
Toate acestea te duc cu gandul la o zi terifianta si oribila in care nu speri decat sa ajungi cat mai repede acasa seara sau dimineata – depinde cat tine ziua in cazul fiecaruia – si astfel greutatile sa se aseze, iar ziua sa ia sfarsit.
Iar cand, in sfarsit, ajungem in punctul in care ne putem tranti in pat si privi spre geam cu gandul de a analiza pentru ultima oara cele intamplate ca apoi sa urmeze uitarea, macar temporara, dam totul pest ecap refuzand treaba asta.
De fapt refuzam sa ne linistitm si sa spunem “nu” unei eventuale fraze de genul “Are sa fie bine”.
Acesta dovedind faptul ca ne place agitatia si dorinta de a avea un motiv pentru care sa pufaim . Sa ne plictisim si sa ne enervam. Sa strigam si sa plangem.
Dovedind astfel, inca o data, ca ne face placere sa ne lingem ranile si sa ne plangem, in loc sa le lasam acolo unde sunt si sa ne mandrim cu ele; pentru ca in fond ele sunt dovada ca am mai trecut peste o zi proasta sau peste o serie de zile proaste, si poate maine am sa tin minte sa trec pe langa usa de la dulap fara sa ma lovesc la tampla.