Indivizi

Se presupune că fiecare individ dispune de bunătatea prielnică şi suverană…dar întrebarea este câţi le-ar dărui viaţă celor ce se apropie de ei, înălţâdu-şi spiritul şi inima, cu tot ce aspiră ea?

Idiferent de răspuns important este să avem consideraţie faţă de ceilalţi ţinând cont de nişte norme instituite de bunul simţ: 

Orice conduită care lasă celuilalt să creadă altceva decât ceea ce gândim este minciună.

Orice act a cărui mobil este disimulat este minciună.

 Tăcerea chiar, în undele împrejurări poate lăsa loc echivocurilor.

Din păcate cu ajutorul libertăţii de expresie putem spune, vasăzică azi, că valorile nu mai valorează nimic.

Unii consideră că nu trebuie să zâmbim, că doar mania trebuie luată în serios. Se poartă tonul răspicat şi din topor. Trebuie să loveşti, trebuie să baţi. Uzurpă fericirea altuia, altfel eşti nebun. Întoarce deci loviturile care ţi se dau. Duritatea inseamnă forţă. Ei iubesc duritatea, şi de ce cauţi ceva mai sus decât ea, nu ştiu ce fericire sau ideal?

Iată starea în care se pot afla unii oameni. Peste tot aceeasi ironie. Cei mai apropiaţi nouă sunt cei mai duri. Nici un cuvânt de încredere, nici un fel de simpatie. Se pare că cel ce porneşte singur şi se dăruie cercetării şi metodei sale găseşte sprijin doar în numele inferiorităţii intenţiilor sale.

Nu pot fi la fel ca tine, se gândeşte semenul nostru, care vede pe fruntea noastră urma unor nobile gânduri. Atunci tace.

Ipocriziile pioase când e vorba de astfel de caractere, îmi amintesc de maimutele care aruncă miezul bananei şi agită cojile. Între peşteră şi un apartament, s-a petrecut numai o rafinare a ipocriziei.