Iti amintesti cu drag de ele, evident. Clipele alea cand erai copil , cand totul se rezuma la o jucarie, un cantec stangaci cantat de tata si o poveste spusa noaptea de mama.
Nu iti puneai fel si fel de probleme, erai infantil , aveai un zambet care iti stergea orice urma de vinovatie , nu erai prefacut, nu era nevoie sa minti pe nimeni, nu raneai pe nimeni prin ceea ce faceai.
DA! Ne regasim in asta.Toti o fac, doar nu e nimic necunoscut intr-o decriere subtila a unor clipe prin care fiecare a trecut .
Si daca spui ca nu te mai bucuri cand primesti un ursulet de plus ,un puzzle, o vata pe bat sau o ciocolata, minti . Si nu putine sunt datile cand ai vrea sa mai fii copil si vezi ca nu mai poti, ca deja ai trecut de stadiul ala
astDar asa e de fiecare data , regreti dupa ce trec astfel de clipe, in loc sa te bucuri din plin atunci cand trebuia.Si asta o spun in general…
Fără frumuseţea clipelor trecute, ne-ar fi cumplit de greu să trecem peste amărăciunea ce ne copleşeşte câteodată prezentul. Pe spatele fotografiilor zimţate am însemnat cu toţii, cândva, câte o dată pe care am trăit o ca pe cea mai fericită zi din viaţă. În câte un colţ de sertar, în câte un cotlon de inimă, păstrăm cu toţi o floare presată, un trifoi cu patru foi sau parfumul unui sărut, ce ne-a făcut să simţim cum se desfac cerurile săgetate de fericirea noastră.
RăspundețiȘtergere(Mircea Gelu Buta – Tabloul de absolvire; Eikon, 2007)