Mă întreb deseori ce înseamnă a fi în ritm cu propriul suflet. În adevăratul sens, să-l simt eu inaintea tuturor. Nu perfecțiune, doar un fulger orbitor care să-mi străbată trupul, lăsându-mă fără suflare. Să-mi pătrundă adânc în minte și să se joace cu ea. Să se topească și să-mi curgă prin vene. Să adorm simțindu-l . Fără voia mea, să mă revărs în suspine ... mi-e dor de mult prea multe lucruri. Mi-e dor de imaturitatea din mine. De clipele de destăinuire în care aflam ceea ce nu știa nimeni. Mi-e dor să spun te iubesc fără a folosi cuvinte. Să nu știu ce riscuri înseamnă visul. Mi-e dor de capriciozitatea murdară care-și făcea apariția numai când vroia ea. Vreau să fiu milionară în idei. Zgubilitice, nesperate dar primite ca un nectar ce te lasă mereu însetat.
Toate astea le vreau. Dar le vreau mai mult când vor să plece. Vin, pleacă, mă răscolesc, mă frământă. Mă agită și totuși îmi oferă combustibilul necesar pentru o cursă lungă.
Mi-e teamă ca mai târziu, să nu realizez cu stupoare, că ea, clipa, m-a uitat. 
Ti-e dor! Frumos! Clipa este mereu cu noi, singurul risc este ca noi sa o uitam. Sa-i uitam unicitatea... Uneori cu cat te fortezi mai mult cu atat te indepartezi de starea dorita, relaxeaza-ti gandurile precum o trestie unduind si esti mai aproape ca niciodata... Happy moment!
RăspundețiȘtergere